La Paști (Topîrceanu)

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
Ce vă este, frătioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stați gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
Pân'la urmă tot nu scap!
Ne gătește de paradă.
Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coaja-n stradă...
Ce rușine!
- Ce dezastru!
Preferam să fiu omletă!
Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos un pui albastru...
Și eu unul violet...
Eu, mai bine-ar fi să tac:
Așa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...


Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.