Albumul (Topîrceanu)
O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete, -
Acest muzeu de lucruri parfumate.
Albumul ei cu scoarțe violete
E plin de cărți poștale ilustrate;
Vederi din țară și străinătate,
Orașe, fluvii, parcuri și portrete.
Pe una scrie: "Dragă verișoară,
Ai auzit ca P.P.K. se-nsoară
și vrea să ia o fată din Buzău ?..."
Pe alta scrie numai: "Cugetare :
Amorul e un lucru foarte mare."
Și iscălește : Guță Popândău.
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.