Latina vulgară
| Latina vulgară sermo vulgaris, latina vulgara | |
| Regiuni | Europa de Sud și de vest |
|---|---|
| Perioadă de existență | sec. II–VIII |
| Sistem de scriere | latin |
| Tipologie lingvistică | SOV |
| Clasificare | |
| limbi indo-europene | |
| Statut oficial și codificare | |
| ISO 639-1 | la |
| ISO 639-2 | lat |
| SIL | lat |
| Puteți vizita Wikipedia [[: :|în latina vulgară]]. | |
| Această pagină poate conține caractere Unicode | |
Latina vulgară (latină latina vulgara, sermo vulgaris), uneori numită și Latina Vorbită, a fost o limbă italică folosită în Europa, în teritorii ale țărilor actuale: Franța, Belgia, Italia, Spania, România, Portugalia, Croația și altele. Se deosebește de latina clasică folosită de elitele romane, în cazuri de gramatică, vocabular și pronunțare. Ulterior, a dat începutul pentru cele zece limbi romanice moderne: portugheza, spaniola, catalana, provensala, franceza, sarda, italiana, retoromana, dalmata și româna.
Istoric
Limba latină originală scrisă (ceea ce este numită astăzi latina clasică) a fost adaptată din limbajul vorbit actual al latinilor, cu unele modificări minore, cu mult înainte de apariția Imperiului Roman. Latina vulgară vorbită în Balcani, în nordul Greciei, a fost puternic influențată de limbile grecești și slave a devenit radical diferită de latina clasică.[1][2] Ca și în multe limbi, în timp, limbajul vulgar vorbit, diferă de limbajul scris, iar limba scrisă rămâne oarecum statică. În timpul perioadei clasice, limbajul latin (Vulgar) a rămas în mare parte comun în tot imperiul, în ciuda unor diferențe dialectice minore.
Prăbușirea Imperiului Roman de Vest a început rapid să schimbe acest lucru.
Fonetică
Schimbări în pronunțare a vocalelor între latina clasică și vulgară arată acest tabel:
| Literă | Pronunțare | ||
|---|---|---|---|
| Clasică | Vulgară | ||
| Ă ă | a scurt | [a] | [a] |
| Ā ā | a lung | [a:] | [a] |
| Ĕ ĕ | e scurt | [e] | [ɛ] |
| Ē ē | e lung | [e:] | [e] |
| Ĭ ĭ | i scurt | [i] | [e] |
| Ī ī | i lung | [i:] | [e] |
| Ŏ ŏ | o scurt | [o] | [ɔ] |
| Ō ō | o lung | [o:] | [o] |
| Ŭ ŭ | v scurt | [u] | [o] |
| Ū ū | v lung | [u:] | [u] |
| Y y | y scurt | [y] | [i] |
| Ȳ ȳ | y lung | [y:] | [i] |
| AE ae | ae | [ai] | [ɛ] |
| OE oe | oe | [oi] | [e] |
| AU au | au | [au] | [au] |
Note
- ↑ Posner, Rebecca; Sala, Marius. „Vulgar Latin”. Encyclopedia Britannica. Accesat în .
- ↑ Transactions and Proceedings of the American Philological Association. American Philological Association. . pp. 8–9.
Bibliografie
- Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine, Introducere în filologia romanică, Versiune românească îngrijită și coordonată de Alexandru Niculescu; Traducere: Anca Giurescu, Mihaela Cârstea-Romașcanu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977. Îndeosebi capitolul IV, Nucleul central: Latina (pp.161-209.)
- Carlo Tagliavini, Le Origini delle lingue neolatine, ediția a VI-a, Casa Editrice prof. Riccardo Pàtron, Bologna, 1972