Ciuperci otrăvitoare

Ciuperci otrăvitoare sunt denumite toate tipurile de ciuperci din Regnul Fungi de tip Ascomycota precum Basidiomycota (care au pălărie și picior, a nu se confunda cu ciupercile microscopice, mucegaiurile și cele care produc bolile numite micoze). Există peste 200 de specii care sunt sigur toxice, dar numai puține provoacă intoxicații mortale. Aici sunt enumerate o mulțime de soiuri.

Listă de bureți otrăvitori (selecție)

Ordinul Agaricales

Genul Agaricus (șampinioni)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Agaricus bresadolanus sin. Psalliota bresadolana
Necunoscută.
Toxicitate: gastrointestinal. Poate fi confundat cu ciuperci comestibile de genul Agaricus.[1][2]
Agaricus placomyces sin. Psalliota placomyces
Necunoscută.
Toxicitate: grav gastrointestinal. Poate fi confundat cu ciuperci comestibile de genul Agaricus.[3]
Toxicitate: grav gastrointestinal. Poate fi confundat cu ciuperci comestibile de genul Agaricus.[4]

Genul Amanita (bureți cu volvă cu sau fără bulb)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Amanita boudieri
Amanita lui Boudier
Toxicitate: slab neurotoxic.[5]
Amanita gemmata sin. Amanita junquillea
Ciupercă (amanită) perlată, ciupercă galben strălucitoareToxicitate: neurotoxic, halucinogen. Toxina principală este muscimolul.[6]
Amanita muscaria
Muscăriță, buretele muștelorToxicitate: neurotoxic, halucinogen. Toxinele sunt muscarina și acidul ibotenic (premuscinol) și muscimol, ultimile în doze mult mai mici.[7]
Amanita ochrophylla
Necunoscută.
Miros dezgustător, poate foarte otrăvitor.[8]Toxicitate: grav neurotoxic, halucinogen. Provoacă intoxicații neurotrope. Poate fi confundat cu A. rubescens.[9]Toxicitate: letal! Responsabil pentru majoritatea intoxicațiilor letale. Toxina este amanitina.[10]
Burete maro al muștelor, amanită regală
Toxicitate: neurotoxic, halucinogen. Toxinele sunt muscarina și acidul ibotenic (premuscinol) și muscimol, în doze mai mari.[11]Toxicitate: letal! Responsabil pentru majoritatea intoxicațiilor letale.Toxina este amanitina.[12]Toxicitate: letal! Responsabil pentru majoritatea intoxicațiilor letale.Toxina este amanitina.[13]

Genul Clitocybe (pâlnioare)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Clitocybe clavipes sin. Ampulloclitocybe clavipes
Pironul zânelor
Destul de gustos, dar otrăvitor consumat împreună cu alcool.[14]
Clitocybe dealbata
Pâlnioară de fildeș, ciuperca nădușelii
Toxicitate: poate să fie letal! Responsabil este o doză mare de muscarină, ușor de confundat cu M. oreades.[15]
Clitocybe fragrans
Anișoare
Toxicitate: destul de otrăvitor! Responsabil este muscarina.[16]
Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata
Pâlnie ceroasă
Toxicitate: poate să fie letal! Responsabil este o doză mare de muscarină.[17]
Clitocybe rivulosa
Pâlnioară ondulată, burete de rouă fals
Toxicitate: poate să fie letal! Responsabil este o doză mare de muscarină, ușor de confundat cu M. oreades.[18]

Genul Conocybe sau Pholiotina (bureciori)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Conocybe filaris, sin. Pholiotina filaris
Ciupercă de gazon
Toxicitate: Letal! Substanța toxică este amanitina.[19]

Genul Cortinarius (ciuperci cu cortină, pâsloșei[20])

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Cortinarius bolaris
Necunoscută.
Toxicitate: foarte gravă. Substanța nu este orelanina. Miros și gust neplăcut.[21]
Cortinarius brunneus
Necunoscută.
Toxicitate: posibil foarte gravă. Substanța nu este orelanina. Miros și gust neplăcut.[22][23]
Cortinarius callisteus
Necunoscută.
Toxicitate: foarte gravă. Substanța nu este orelanina. Miros neplăcut ca de ulei pentru mașină fierbinte, uneori asemănător marțipanului cu o notă mucegăită, gust blând și dulcișor.[24]
Cortinarius cinnabarinus
Necunoscută.
Toxicitate: destul de gravă. Substanța toxică este orelanina în doză mai mică.[25]
Cortinarius cinnamomeus
Burete (bureți) de mesteacăn
Toxicitate: medie. Substanța toxică este orelanina în doză mică.[26]
Cortinarius cotoneus
Necunoscută.
Toxicitate destul de gravă.[27]
Cortinarius croceus
Necunoscută.
Toxicitate gastrointestinală destul de gravă.[28]
Cortinarius elegantissimus
Necunoscută.
Toxicitate gastrointestinală posibilă. Miros și gust plăcut.[29]
Cortinarius flexipes
Necunoscută.
Toxicitate gastrointestinală posibilă. Miros dulceag cu o nuanță de marțipan (migdale amare) sau ca de patiserie și gust neplăcut.[30]
Cortinarius gentilis
Văloasă delicată
Toxicitate: letal! Substanța toxică este între altele orelanina.[31]
Cortinarius limonius
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letal. Substanța nu este orelanina. Miros în tinerețe imperceptibil, apoi puțin fructuos, gust blând și plăcut.[32]
Cortinarius malicorius
Necunoscută.
Toxicitate: medie. Substanța toxică este orelanina în doză mai mică. Miros slab ierbos sau de ridichi, în vârstă cu componente de iod, gust amar.[33]
Cortinarius meinhardii sin. Cortinarius vitellinus
Necunoscută.
Toxicitate: foarte otrăvitor, posibil letal. Miros mai întâi dulceag, mai târziu extrem de neplăcut și gust blând.[34]
Toxicitate: letal! Substanța toxică este orelanina.[35]
Cortinarius rubellus, sin. Cortinarius speciosissimus
Pălărie ucigașă
Toxicitate: letal! Substanța toxică este orelanina.[36]
Cortinarius rubicundulus
Necunoscută.
Toxicitate: foarte otrăvitor. Miros de ridichi și gust amar.[37]
Cortinarius sanguineus
Necunoscută.
Toxicitate: foarte otrăvitor. Provoacă intoxicații gastro-intestinale grave. Miros de ridichi și gust maximal slab amar.[38]
Cortinarius semisanguineus
Necunoscută.
Toxicitate: destul de toxic, irită puternic zona gastro-intestinală. Miros plăcut și gust blând.[39]
Cortinarius splendens
Necunoscută.
Toxicitate: foarte otrăvitor, posibil letal. Miros extrem de neplăcut și gust blând.[40]
Cortinarius traganus
Văloasa caprei
Toxicitate: gastrointestinal! Cauzează probleme resinoidiane și gastrointestinale.[41]
Cortinarius uliginosus
Necunoscută.
Toxicitate: otrăvitor. Miros și gust neplăcut.[42]
Cortinarius venetus
Necunoscută.
Toxicitate: destul de otrăvitor. Miros de ridichi și gust neplăcut.[43]

Genul Entoloma (pieptănuși)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Entoloma cetratum
Necunoscută.
Toxicitate medie: gastrointestinal, miros plăcut și gust blând.[44]
Entoloma conferendum
Necunoscută.
Toxicitate: probabil gastrointestinal, carne subțire și fibroasă, gust blând, dar neplăcut.[45]
Entoloma incanum, sin. Leptonia incana
Buretele șoarecelui
Toxicitate medie: conține viroisină ca și Amanita virosa, miros și gust neplăcut.[46]
Entoloma sericeum
Necunoscută.
Toxicitate medie: gastrointestinal, miros și gust plăcut.[47]
Entoloma sinuatum, sin. Rhodophyllus sinuatus
Ciuperca pieptănușului
Toxicitate: grav gastrointestinal, posibil letal, rar hepatotoxic, neurotoxic. Poate fi confundat ușor cu Calocybe gambosa.[48]
Entoloma vernum
Pieptănuș primăvăratic
Toxicitate: grav gastrointestinal, rar hepatotoxic, neurotoxic. Poate fi confundat ușor cu Tricholoma terreum.[49]

Genul Inocybe (ciuperci înroșindu-se cu crăpături)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros neplăcut și fără gust specific, conține muscarină în doze mari.[50]
Inocybe asterospora
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros și gust extrem de neplăcut, conține muscarină în doze mari.[51]
Inocybe corydalina
Necunoscută.
Toxicitate: slab otrăvitoare. Conține alcaloidul indolic psilocibină.[52]. Miros și gust nu prea plăcut, conține muscarină.[53]
Inocybe dulcamara
Necunoscută.
Toxicitate: otrăvitoare. Miros și gust nu prea plăcut, conține muscarină.[54]
Inocybe erubescens sin. Inocybe patrouillardii
Burete cărămiziu
Toxicitate: Letal! Conține muscarină în doză extrem de mare și poate fi confundat ușor cu buretele lui Sf. Gheorghe.[55]
Inocybe fibrosa
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros și gust nu prea plăcut, conține muscarină în doze mai mari.[56]
Inocybe geophylla
Ciuperci cu lame de pământ
Toxicitate: otrăvitoare. Conține muscarină în doze mari.[57]
Inocybe hirtella
Necunoscută.
Toxicitate: foarte otrăvitoare, poate chiar letală. Miros de alune amare sau marțipan și gust blând, conține destul de multă muscarină.[58]
Inocybe lacera
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros și gust neplăcut, conține un derivat al muscarinei în doze mari.[59]
Inocybe lanuginosa
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros neplăcut și gust blând, conține muscarină în doze destul de mari.[60]
Inocybe petiginosa
Necunoscută.
Toxicitate: otrăvitoare. Miros slab spermatic și gust blând, conține muscarină.[61]
Inocybe rimosa sin. Inocybe fastigiata
Ciupercă crăpată
Toxicitate: otrăvitoare, posibil letală. Conține muscarină în doză destul de mare.[62]
Inocybe sambucina
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros neplăcut și gust blând, conține muscarină în doze destul de mari.[63]
Inocybe sindonia
Necunoscută.
Toxicitate: posibil letală. Miros și gust nu prea plăcut, conține muscarină în doze mari.[64]
Inocybe umbratica
Necunoscută.
Toxicitate: otrăvitoare. Miros neplăcut și gust blând, conține muscarină.[65]

Genul Lepiota (parasoli mici)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Lepiota aspera sin. Echinoderma asperum, Lepiota acutesquamosa
Clopu ariciului
Toxicitate: grav otrăvitor, in primul rând cu alcool.[66]
Lepiota boudieri
Necunoscută.
Toxicitate: grav otrăvitor.[67]
Lepiota brunneoincarnata
Necunoscută.
Toxicitate: letal! Toxina este α-amanitina.[68]
Lepiota castanea
Necunoscută.
Toxicitate: letal! Toxina este α-amanitina.[69]
Lepiota clypeolaria
Ghebe de brad
Otrăvitor.[70]
Lepiota cristata
Parasol crestat
Otrăvitor.[71]
Lepiota felina
Necunoscută.
Otrăvitor.[72]
Lepiota lilacea
Necunoscută.
Suspect, probabil otrăvitor.[73]
Lepiota subincarnata
Necunoscută.
Toxicitate: letal! Toxinele sunt amanitinele α, β și γ.[74]

Genul Mycena (bureciori)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Mycena pura
Bureciori rozacei, ridichioare
Condiționat comestibil, conține în doze mai mari muscarină și psilocibină.[75]

Genul Tricholoma (bureți cavalerești)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum
Necunoscută.
Toxicitate: mai slab gastrointestinal. Miros plăcut și gust amar.[76]
Tricholoma batschii
Necunoscută.
Toxicitate: provoacă o anemie hemolitică în stare crudă, în plus foarte amar.[77]
Tricholoma bufonium
Necunoscută.
Toxicitate: destul de grav gastrointestinal + provoacă o anemie hemolitică în stare crudă.[78]
Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens
Buretele călărețului
Foarte gustos, dar fatal sub diverse condiții.[79]
Tricholoma focale
Necunoscută.
Toxicitate: gastrointestinal. Miros făinos și gust plăcut.[80]
Tricholoma pessundatum
Necunoscută.
Toxicitate: destul de grav gastrointestinal. Miros făinos și gust amar din maturitate.[81]
Tricholoma sciodes
Necunoscută.
Toxicitate: slab gastrointestinal. Miros pământos și gust amar, apoi iute.[82]
Tricholoma sulphureum
Gălbeniță
Otrăvitor. Miros și gust scârbos.[83]
Tricholoma tigrinum sin. Tricholoma pardinum
Gâscă tigrată, golubincă otrăvitoare
Toxicitate gravă. Cauzează probleme gastrointestinale puternice.[84]
Tricholoma ustale
Necunoscută.
Toxicitate: slab gastrointestinal. Miros neremarcabil sau slab făinos și gust amar.[85]
Tricholoma virgatum
Necunoscută.
Toxicitate: destul de grav gastrointestinal. Miros neplăcut și gust amar, foarte iute.[86]

Ordinul Boletales (hribi și pufai)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Imperator torosus sin. Boletus torosus
Necunoscută.
Toxicitate: Otrăvitor, cel puțin pentru persoane sensibile.[87]Toxicitate: Poate să fie letal! Responsabil este Sindromul Paxillus.[88]
Rubroboletus legaliae sin. Boletus legaliae, Boletus satanoides
Necunoscută.
Suspect, crud foarte toxic.[89]
Rubroboletus lupinus, sin. Boletus lupinus, Suillelus lupinus
hribul lupului, hrib țigănesc, burete roșu
Suspect, poate toxic. [90]
Rubroboletus rubrosanguineus sin. Boletus rubrosanguineus
Necunoscută.
Suspect, crud toxic, fiert poate toxic.[91]
Toxicitate: Gastrointestinal. Simptomele predominante sunt de natură gastrointestinală.[92]
Scleroderma citrinum sin. Scleroderma vulgare
Buretele cerbilor
Toxicitate medie. Cauzează probleme copriniane și gastrointestinale.[93]
Scleroderma verrucosum
Buretele cerbilor fals
Toxicitate medie. Cauzează probleme copriniane și gastrointestinale.[94]

Ordinul Gomphales (rămurele și măciuci/pilugele)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Ramaria formosa sin. Clavaria formosa
Meloșel, tocmăgel
Toxicitate: Destul de grav gastrointestinal. Poate fi confundat ușor cu Ramaria aurea.[95]
Ramaria pallida sin. Ramaria mairei
[Necunoscută.
Toxicitate: Slab gastrointestinal. Poate fi confundat ușor cu Ramaria aurea.[96]

Ordinul Pezizales (urechiușe)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Toxicitate: Provocă alergii severe, ocazional letale! În trecut considerat comestibil, dar au apărut cazuri de intoxicații mortale.[97]
Gyromitra fastigiata sin. Discina fastigiata
Zbârciogi grași
Consumat crud sau nu bine fiert destul de otrăvitor.[98]
Gyromitra gigas
Zbârciog uriaș
Consumat crud sau nu bine fiert destul de otrăvitor.[99]
Gyromitra infula sin. Physomitra infula
Mitra episcopului
Foarte gustos, crud destul de otrăvitor.[100]
Sarcosphaera coronaria
Coroniță violetă
Crud foarte toxic, comestibil numai dupä o fierbere temeinică. Poate cauza probleme prin sindromul helvelian (giromitrian).[101]

Ordinul Russulales (lăptari și vinețele)

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Lactarius helvus
Lăptar gri-roz
Toxicitate: otrăvitor (gastrointestinal), dar uscat și pulverizat ca condiment comestibil.[102]
Lactarius pubescens
Râșcov bărbos, lăcustă albă
Toxicitate medie.[103]
Lactarius scrobiculatus
Necunoscută.
Toxicitate medie: provoacă sindromul resinoidian.[104]
Lactarius torminosus
Râșcov de mesteacăn, părușei, râșcov flocos
Toxicitate medie.[105]
Lactarius turpis
Râșcov jegos, lăptar de mesteacăn
Toxicitate: Letal! Conține substante canceroase și mutagene.[106]
Russula betularum
Vinețică de mesteacăn
Toxicitate: slab gastrointestinal.[107]
Russula emetica
Vinețica focului, scuipatul dracului
Toxicitate: grav gastrointestinal, rar neurotoxic. Poate fi confundat ușor cu Russula aurea.[108]
Russula fragilis
Vinețica ursului
Toxicitate: destul de grav gastrointestinal. [109]
Russula nobilis sin. Russula mairei
Vinețica nobilă
Toxicitate: gastrointestinal. Poate fi confundat ușor cu Russula aurea.[110]
Russula queletii
Vinețica lui Quélet
Toxicitate: destul de grav gastrointestinal.[111]

Alte specii

Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații Aspect Denumirea științifică Denumirea populară Observații
Coprinellus micaceus sin. Coprinus micaceus
Burete de mică, balegă strălucitoare, bureți de rouă
Toxicitate: destul de otrăvitor, reacții asemănătoare cu curele de dezalcoolizare). Fără alcool tânăr comestibil.[112]
Coprinopsis atramentaria sin. Coprinus atramentarius
Burete de cerneală, bureți nebuni, ciuperci crestate, poplence, umbra șarpelui etc.
Toxicitate: destul de otrăvitor, reacții asemănătoare cu curele de dezalcoolizare). Fără alcool delicios în stadiu tânăr.[113]Toxicitate: Letal! Este ușor de confundat cu Kuehneromyces mutabilis.[114]
Hebeloma crustuliniforme
Ciupercă plângătoare
Toxicitate: Gastrointestinal. Simptomele predominante sunt de natură gastro-intestinală.[115]
Hygrocybe conica
Pălăria vrăjitoarei
Ușor otrăvitor. Cauzează probleme gastrointestinale.[116]
Hygrocybe nigrescens
Băloasa conică
Ușor otrăvitor. Cauzează probleme gastrointestinale.[117]
Hypholoma fasciculare
Ghebă pucioasă
Toxicitate: Destul de grav gastrointestinal.[118]
Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium
Ghebă cărămizie
Toxicitate: provoacă hemoliză și aglutinină.[119]
Omphalotus olearius sin. Pleurotus olearius, Clitocybe olearia
Buricul măslinului
Toxicitate: Grav gastrointestinal. Substanța toxică este illudina. Aceasta duce la greață și vărsături.[120]
Phaeolepiota aurea
Ciuperci aurii
Gustos, dar crud sau prea puțin fiert foarte toxic, conținând HCN.[121]<
Pleurocybella porrigens
Aripi de înger
Toxicitate: Poate să fie letal! Confuzie posibilă cu Pleurotus ostreatus var. florida.[122]
Pluteus salicinus
Păstrăv de salcie
Toxicitate: Crud sau uscat otrăvitor, psihedelic. Fiert comestibil.[123]
Psilocybe cubensis
Ciupercă halucinogenă, nume comun cu alte specii
Toxicitate: Toxic, tare halucinogen! Confuzie posibilă cu Galerina marginata.[124]

Rezumat

În Europa sunt cunoscute mai mult de 6000 de soiuri de ciuperci basidiomicete din care peste 200 sunt sigur otrăvitoare, dar numai câteva provoacă intoxicații mortale. Printre ciupercile foarte toxice cunoscute sunt Amanita phalloides, Cortinarius orellanus și Cortinarius rubellus.

Unele ciuperci sunt alergice toxice numai pentru anumite persoane, ca de exemplu, Paxillus involutus sau Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens. Alte ciuperci cauzează prin consum mutații genetice ca Lyophyllum connatum.

În mod frecvent apar intoxicații cu Cortinarius gentilis, Inocybe rimosa, Amanita virosa și Boletus satanas din cauză că se pot confunda ușor cu ciupercile comestibile.

Ca o curiozitate se poate aminti de ciuperca toxică Gyromitra esculenta care se consumă în nordul și estul Europei, oamenii de acolo zicând, că toxicitatea s-ar descompune prin fiebere, fiind termolabilă. Este greșită părerea de a crede că ciupercile consumate de melci sau insecte n-ar fi toxice pentru om. La culesul ciupercilor este indicat să fie considerat toxică orice ciupercă necunoscută.

Toate ciupercile otrăvitoare, dar nu mortale, sunt marcate sub imagini cu !!, cele letale cu !!!.

Vezi și

Note

  1. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 64-65, ISBN 3-405-12081-0
  2. ↑ Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013, p. 171
  3. ↑ Bruno Cetto „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 82-82, ISBN 3-405-12081-0
  4. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 309
  5. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 16-17, ISBN 88-85013-25-2
  6. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 258-259, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 96-97, ISBN 3-405-11774-7
  8. ↑ John Burton Cleland: „Amanita ochrophylla”, în: „Transactions and Proceedings of the Royal Society of South Australia”, vol. 48, 1924, p. 237
  9. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 100-101, ISBN 3-405-11774-7
  10. ↑ Andreas Neuner: „BLV Naturführer 3 – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft mbH, München 1975, p. 94-95 ISBN 3-405-11345-8
  11. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 10-11, ISBN 3-405-12081-0
  12. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 90-91, ISBN 3-405-11774-7
  13. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 92-93, ISBN 3-405-11774-7
  14. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 144-146, ISBN 3-426-00312-0
  15. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 147-148, ISBN 3-426-00312-0
  16. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  17. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0
  18. ↑ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
  19. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 72-73 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  20. ↑ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  21. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  22. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  23. ↑ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  24. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  25. ↑ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  26. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 228-229, ISBN 3-405-11774-7
  27. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  28. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
  29. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 222-223, ISBN 88-85013-46-5
  30. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  31. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  32. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  33. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  34. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12124-8
  35. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 51
  36. ↑ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
  37. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  38. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 230-231, ISBN 3-405-11774-7
  39. ↑ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  40. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  41. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 382-383, ISBN 978-3-440-14530-2
  42. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  43. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-11774-7
  44. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 272-273 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  45. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
  46. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 252-253, ISBN 3-405-11774-7
  47. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 218-219, ISBN 3-405-12124-8
  48. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 236-237, ISBN 3-405-11774-7
  49. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 236-237, ISBN 978-3-440-14530-2
  50. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  51. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  52. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  53. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  54. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  55. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 60, 62
  56. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  57. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
  58. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  59. ↑ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 308-309, ISBN 978-3-8354-1839-4
  60. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263-1, ISBN 88-85013-25-2
  61. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263-2, ISBN 88-85013-25-2
  62. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  63. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  64. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  65. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  66. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 276-277, ISBN 978-3-440-14530-2
  67. ↑ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 40-41, ISBN 978-3-8354-1839-4
  68. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  69. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12124-8
  70. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 280-281, ISBN 978-3-440-14530-2
  71. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  72. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  73. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  74. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  75. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 139, 141, ISBN 3-426-00312-0
  76. ↑ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  77. ↑ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 160-161, ISBN 978-3-440-13447-4
  78. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  79. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
  80. ↑ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  81. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-293, ISBN 3-405-12081-0
  82. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  83. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 154-155, ISBN 978-3-440-14530-2
  84. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 181, ISBN 3-85502-0450
  85. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
  86. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  87. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 532-533, ISBN 3-405-12116-7
  88. ↑ H. Deicher & W. Stangel: „Akute Immunhämolyse nach Genuß des Kahlen Kremplings“, Verh. der Deutschen Gesellschaft für Innere Medizin nr. 83, 1977, p. 1606-1609
  89. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 506-507, ISBN 3-405-12081-0
  90. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 504-505, ISBN 3-405-12081-0
  91. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  92. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  93. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 564-565, ISBN 3-405-11774-7
  94. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 566-567, ISBN 3-405-11774-7
  95. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 556-557, ISBN 3-405-11774-7
  96. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 580-581 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  97. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 588-589, ISBN 3-405-11774-7
  98. ↑ Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 2: „Nichtblätterpilze (Basidiomyzeten ohne Blätter, Askomyzeten)“, editia a 3-a, Editura Fischer, Jena 1986, p. 378, ISBN 3-437-30347-3
  99. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 660-661, ISBN 3-405-12081-0
  100. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 234-236, ISBN 3-426-00312-0
  101. ↑ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330-331, ISBN 978-3-440-13447-4
  102. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 308-309, ISBN 3-405-12124-8
  103. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
  104. ↑ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 82-83, ISBN 978-3-440-13447-4
  105. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 528, ISBN 3-85502-0450
  106. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 426-427, ISBN 978-3-440-14530-2
  107. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 414-415, ISBN 88-85013-25-2
  108. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
  109. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  110. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 511, ISBN 3-85502-0450
  111. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  112. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 60-61, ISBN 3-405-12081-0
  113. ↑ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 154-156
  114. ↑ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 158, 160, ISBN 3-426-00312-0
  115. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 194-195, ISBN 3-405-11774-7
  116. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  117. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12081-0
  118. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 318-319, ISBN 978-3-440-14530-2
  119. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 188-189 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  120. ↑ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-8427-0483-1
  121. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 286-287, ISBN 978-3-440-14530-2
  122. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  123. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 308-309, ISBN 88-85013-46-5
  124. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12124-8

Bibliografie

  • Bruno Cetto: volumele 1-7
  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012,ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Heinrich Dörfelt, Gottfried Jetschke (Ed.): „Wörterbuch der Mykologie”, Editura Spektrum, Heidelberg 2001, ISBN 3-8274-0920-9
  • Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, ISBN 3-8068-0215-7
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
  • Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, ISBN 3-8001-3656-2

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.