Electret

Electretul este un material dielectric ce prezintă o sarcină electrică cvasi-permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat (de exemplu, ceara de carnauba, provenită din frunzele palmierului carnauba Copernicia prunifera, din nord-estul Braziliei.)[1]. Electretul generează câmpuri electrice interne și externe, fiind un echivalent electrostatic al magnetului permanent. Oliver Heaviside a creat acest termen în 1885. Materiale cu proprietăți asemănătoare electretului au fost studiate încă de la începutul secolului al 18-lea. Un exemplu particular este electroforul, un dispozitiv compus din două discuri metalice dintre care unul are proprietăți asemenea electretului. Electroforul a fost inventat inițial de către Johan Carl Wilcke din Suedia în 1762 și a fost îmbunătățit și popularizat, în 1775, de către italianul Alessandro Volta.

Note

  1. ↑ Mic dicționar enciclopedic, Editura enciclopedică română, București, 1972

Vezi și

Bibliografie

  • V. Novacu Electrodinamica Editura didactică și pedagogică-București 1966
  • Vasile Tutovan, Electricitate și magnetism, vol I, Editura Tehnică, 1984, p 120-121

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.