Pelaghia din Tars

Pelaghia (în greacă Πελαγία; d. începutul secolului al IV-lea), cunoscută ca Pelaghia din Tars și Sfânta Muceniță Pelaghia, (în greacă Πελαγία ἡ Μάρτυς, Pelagía ē Mártys) este o sfântă muceniță creștină legendară care a trăit în orașul Tars din Cilicia (regiune aflată în partea de sud-est a provinciei romane Asia Minor) în timpul domniei împăratului roman Dioclețian (284-305).[1] Inițial, ea era prăznuită pe 8 octombrie, împreună cu Pelaghia Fecioara și cu Pelaghia, care a fost mai înainte desfrânată,[2] ambele din Antiohia și după a căror poveste a fost probabil modelată ulterior povestea ei.[3] În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea ei a fost mutată în cele din urmă pe 4 mai.[4]

Pelaghia din Tars
Date personale
Născutăsecolul al III-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
Tarsos, Turcia Modificați la Wikidata
Decedatăsecolul al IV-lea d.Hr. Modificați la Wikidata
Roma, Imperiul Roman de Apus Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare4 mai
October 8[*][[October 8 (day in the Eastern Orthodox liturgical calendar)|]]  Modificați la Wikidata
Sfinți

Legendă

Potrivit tradiției, Pelaghia era o tânără frumoasă și cu purtări alese. Se spune că fiul adoptiv al împăratului Dioclețian, moștenitorul tronului, s-a îndrăgostit de ea și a vrut să o ia de soție.[1][5] Ea dobândise anterior învățătura creștină de la o slujnică și fusese botezată de episcopul locului, Clinon (Linus), care trăia în ascunzișurile pădurii pentru a se feri de persecuții; astfel a refuzat cererea în căsătorie deoarece jurase să-și păstreze virginitatea și să se dedice lui Hristos.[5] Disperat, fiul lui Dioclețian s-a sinucis.[5] Pelaghia a fost trimisă la Roma de către mama ei păgână, unde Dioclețian i-ar fi cerut să devină soția sa. Ea l-a refuzat, numindu-l nebun. Tulburat de aceste evenimente, Dioclețian a dispus să fie judecată și, văzând că nu-i poate clinti credința creștină, a poruncit să fie aruncată într-un cuptor aprins pentru a arde de vie,[5] iar mirosul de smirnă s-a răspândit în întreaga Romă. În unele versiuni, ea a fost închisă într-un taur de metal, căruia i s-a dat foc. Povestea se încheie cu relatarea că păgânii au trimis patru lei pentru a se hrăni cu oasele ei, dar animalele i-au protejat oasele de vulturi și de ciori până când episcopul creștin Linus le-a putut recupera.[1]

Aspecte istorice

Povestea ei are o bază istorică subțire, deoarece Dioclețian avea o fiică pe nume Valeria, dar niciun fiu - un fapt de o importanță considerabilă pentru istoria domniei lui. Cu toate acestea, el a realizat ultima persecuție majoră a creștinilor din Istoria Romană, iar multe dintre victimele sale au fost într-adevăr arse de vii. Astfel, Pelaghia ar fi putut fi de fapt o martiră a acelor timpuri, chiar dacă în circumstanțe diferite de cele relatate în povestea ulterioară. Mult mai probabil, comemorările martirei atestate istoric cu numele de Pelaghia în orașul Tars au determinat, probabil, o înfrumusețare a poveștii sale și i s-a atribuit o origine locală.[4]

Constantin cel Mare a construit o biserică pe locul în care, potrivit tradiției, au fost înmormântate moaștele ei.[1]

Note

  1. „Virgin Martyr Pelagia of Tarsus, in Asia Minor”, The Orthodox Church in America (Oca.org), accesat în
  2. el Ἡ Ἁγία Πελαγία ἡ Μάρτυς. (Sinaxarul grecesc) 4 Μαΐου. ΜΕΓΑΣ ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ.
  3. „St. Pelagia of Tarsus - Saints & Angels”, Catholic Online, accesat în
  4. Kirsch (1911).
  5. Emil Preda, Dicționarul sfinților ortodocși, Editura Lucman, București, 2000, p. 240.

Bibliografie

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.