Cuvioasa Pelaghia

Povestea Pelaghiei este atribuită lui Iacob[5][6][7] (în latină Jacobus), diacon al bisericii din Heliopolis (orașul modern Baalbek).[8] El afirmă că Margareta era „principala actriță” și o curtezană cunoscută a Antiohiei.[9] Ea ar fi trăit prin secolul al V-lea.[2] În timpul unui sinod bisericesc care avea loc în oraș, atunci când episcopul Nonnus ținea o cuvântare în fața unei biserici,[2] actrița a trecut prin preajmă călare pe un măgar și înconjurată de alaiul ei de admiratori și de o „mulțime mondenă”.[2][6] Parfumată și „cu capul gol într-un mod indecent”, actrița Margareta avea contururile corpului „clar vizibile” sub pânza cu fire de aur, perle și pietre prețioase, care se întindea de la umerii goi până la picioarele ei.[6] Înfățișarea ei era atât de provocatoare, încât majoritatea clericilor și-au întors privirea de la acest alai al desfrânării,[2] dar episcopul Nonnus s-a uitat direct către el și a mărturisit că este „încântat”.[6] Batjocorindu-și semenii, el a lăudat râvna Margaretei pentru îngrijirea trupului ei și a deplâns lipsa de râvnă a credincioșilor creștini pentru îngrijirea sufletelor lor.[9][10]

Cuprinsă de remușcări la auzul cuvintelor episcopului,[11] Margareta a apărut la slujba religioasă din duminica următoare, iar predica lui Nonnus despre iad și despre bunătatea raiului a determinat-o să se pocăiască. Ea a trimis doi sclavi să-l conducă pe Nonnus la casa ei și apoi i-a scris un mesaj pe tăblițe de ceară, mărturisind că este o „păcătoasă” și o „slujitoare a diavolului”, dar spunând că dorește să obțină mila lui Dumnezeu, care „a coborât pe pământ nu pentru a-i răsplăti pe cei neprihăniți, ci pentru mântuirea păcătoșilor”.[6] Nonnus a răspuns la acest mesaj anonim că Dumnezeu o cunoștea pe ea și trecutul ei și că o va primi, dar numai în prezența celorlalți episcopi.[6]

Margareta a mers la Bazilica Sfântului Iulian ca să-i vadă; când Nonnus i-a cerut să făgăduiască public că nu se va întoarce la viața ei anterioară, ea a căzut la pământ și a amenințat că, dacă nu va fi primită în Biserică, toate păcatele ei viitoare îi vor fi reproșate lui la Judecata de Apoi. Arhiepiscopul a fost informat și a trimis-o pe diaconeasa Romana să o îmbrace în veșminte de botez.[6] Nonnus a primit mărturisirea ei de credință și a botezat-o pe „Margareta” ca Pelaghia,[11] numele ei de la naștere, iar Romana a servit ca nașă.[6]

Diavolul a sosit la scurt timp și a început să se tânguiască, dar a fost alungat atunci când Pelaghia a făcut semnul crucii și a suflat asupra lui. El s-a întors în noaptea următoare pentru a se tângui din nou și a fost alungat în același mod. În a treia zi, Pelagia a cerut funcționarului imperial să facă un inventar al bunurilor ei. Ea a predat toate bunurile sale episcopului Nonnus, care le-a distribuit văduvelor, orfanilor și săracilor orașului, apoi i-a eliberat toți sclavii, bărbați și femei, „scoțând cu mâinile ei brățările lor de aur”.[6] Pelaghia a început de atunci să locuiască alături de Romana.[6]

În ultima noapte când mai trebuia să poarte veșmântul de botez, ea a ieșit pe ascuns din cetate, îmbrăcată în una dintre tunicile (chitoane) lui Nonnus.[6] S-a îndreptat spre Ierusalim, unde a îmbrăcat o haină aspră din păr de animale și a zidit o chilie pe Muntele Măslinilor.[11] A locuit acolo timp de trei sau patru ani, deghizându-se ca un eunuc pustnic cu numele de Pelaghie.[6] Ea a murit apoi în urma unei asceze severe, care o făcuse să slăbească atât de mult încât nu mai putea fi recunoscută. Conform tradiției ortodoxe, Pelaghia a fost îngropată în chilia ei.[9] Constatând că renumitul pustnic fusese femeie, călugării asceți au încercat să păstreze secretul, dar bârfa s-a răspândit și moaștele ei i-au atras pe pelerinii care veneau de la Ierihon și de pe valea Iordanului.[6]

Povestea Pelaghiei a fost relatată în Menaea Graeca.[12] Ea omite în mod semnificativ datele și (în opt ocazii) numele arhiepiscopului care-i era superior canonic episcopului Nonnus.[13][n 2]

Persoana istorică Sfânta Pelaghia, menționată de episcopul Ambrozie al Mediolanului[16][17] și în două predici ale arhiepiscopului Ioan Gură de Aur,[18] a fost o fecioară antiohiană care a fost martirizată în urma refuzului ei de a oferi sacrificii păgâne în timpul Persecuțiilor lui Dioclețian. Predica din jurul anului 390 a arhiepiscopului Ioan Gură de Aur menționează, de asemenea, o actriță și prostituată anonimă (dar aparent faimoasă) „dintr-un oraș rău din Phoenice” (posibil Heliopolis) care l-a sedus pe „fratele împărătesei”, dar s-a convertit „în zilele noastre”.[19] Soția împăratului Constanțiu al II-lea, Eusebia, a avut doi frați: Eusebius și Hypatius, care au fost consuli în anul 359 și au locuit amândoi timp de mulți ani în Antiohia.[20] Potrivit relatării lui, au fost făcute mai multe încercări de a o atrage pe actriță la viața ei de odinioară de către prefectul roman și unii dintre oștenii săi, rol îndeplinit de Satana în relatările hagiografice.[21]

Activista new-york-eză Deborah Weinbaum a scris: „(...) Hagiografia creștină tradițională nu explică realmente de ce Pelagia a fugit noaptea, a mers până la Ierusalim și s-a stabilit acolo pretinzând că este un pustnic. Adevărat, ea a ales să adopte o viață creștină pioasă, dar de ce să nu o facă în orașul ei natal? Din perspectiva noastră, putem oferi o explicație plauzibilă. În Imperiul Roman târziu, la fel ca în multe societăți istorice, cariera de curtezană bogată - așa cum a fost Pelaghia în viața ei anterioară - era una dintre puținele căi prin care o femeie putea fi relativ liberă de dominația masculină. Adică, ea era deschisă câtorva femei excepționale, care erau foarte inteligente și capabile și, în plus, foarte norocoase - așa cum majoritatea prostituatelor nu erau - și era deschisă atât timp cât aveau un aspect fizic plăcut. Dacă ar fi ales să înceapă o viață creștină pioasă chiar acolo în Heliopolis, ea ar fi fost cu siguranță sub tutela completă a episcopului Nonnus. El era probabil un bărbat cumsecade, dar chiar și așa ar fi fost paternalist și dominator, iar ea s-ar fi aflat sub dominația lui în tot restul vieții. Ar fi plătit astfel un preț prea mare pentru mântuirea sufletului ei! Păcătoasă sau sfântă, Margareta/Pelaghia era hotărâtă să fie o femeie pe cont propriu, indiferent de cost. (...) Nu trebuie să fii deloc creștin sau o persoană credincioasă pentru a recunoaște că tradiția creștină ne-a păstrat memoria unei femei puternice și extrem de independente. Dincolo de prăpastia ce separă secolele și de diferențele culturale, femeile moderne îi pot aduce un omagiu Sfintei Pelaghia.”.[22]

Sfânta Marina, echivalenta latină a „Pelagiei”, a fost o mireasă care s-a deghizat în călugăr pentru a scăpa de o căsătorie nedorită.[13][n 3] Unele aspecte ale poveștilor lor au fost combinate aparent în relatările apocrife despre Maria Magdalena,[23] precum și în relatările biblice despre Solomon și regina din Saba și despre Isus și diferite femei din Noul Testament.[24]

• Bunson, Matthew; et al. (2003), „Nonnus”, Our Sunday Visitor's Encyclopedia of Saints, Rev. ed., Huntington^⁠(d): Our Sunday Visitor, p. 611, ISBN 1-931709-75-0, arhivat din original la 1 octombrie 2015.
• Butler, Alban (1866), „October 8: Saint Pelagia, Penitent”, The Lives of the Fathers, Martyrs, and Other Principal Saints: Compiled from Original Monuments and Authentic Records, Vol. X: October, Dublin: James Duffy.
• Cameron, Alan (2016), „The Poet, the Bishop, and the Harlot”, Wandering Poets and Other Essays on Late Greek Literature and Philosophy, Oxford: Oxford University Press, pp. 81–90, ISBN 978-0-19-026894-7.
• Coon, Lynda L. (1997), „Pelagia: God's Holy Harlot”, Sacred Fictions: Holy Women and Hagiography in Late Antiquity, Philadelphia: University of Pennsylvania Press, pp. 77–84, ISBN 0-8122-3371-9.
• Jacobus Diaconus (James sau Jacob the Deacon) (1628), „22: The Life of Saint Pelagia the Harlot [Celebrated in the Roman Martyrology on October 8] by Jacobus Diaconus, translated into Latin from the Greek by Eustochius”, Vitae Patrum: De Vita et Verbis Seniorum sive Historiae Eremiticae, Vol. I, Antwerp.
• Jacobus Diaconus, The Life of Saint Pelagia the Harlot, Traducere în limba engleză a textului original în limba latină, disponibil online:
  • Traducere Arhivat în 2 decembrie 2020, la Wayback Machine. realizată de sora Benedicta Ward, S.L.G., „Pelagia, Beauty Riding By”, în Harlots of the desert: a study of repentance in early monastic sources. (Cistercian Publications, Inc., seria: Cistercian Studies (Book 106), Kalamazoo, 1986. ISBN: 9780879076061ISBN 9780879076061.): Textul latin în PL 73, 663-672)
  • Traducere realizată de pr. Benedict Baker, Bronllys, UK. Accesat pe 25 iulie 2018.
  • Orthodox Classics in English, „The Eighth Day of the Month of October: The Life of Our Holy Mother Pelagia the Nun, who was Once a Harlot, Written by James, a Deacon of the Church of Heliopolis”, în The Great Collection of the Lives of the Saints, vol. 2: October, compilat de Sf. Dimitrie al Rostovului. Chrysostom Press, House Springs. Copie arhivată accesată pe 25 iulie 2018.
• Kirsch, Johann Peter (1911), „Pelagia”, Catholic Encyclopedia: An International Work of Reference on the Constitution, Doctrine, Discipline, and History of the Catholic Church, Vol. 11, New York: Robert Appleton Co.
• Usener, Hermann (1879), Legenden der heiligen Pelagia, Bonn.

• Sfintele Margareta Fecioara și Marina din Bitinia, care sunt confundate uneori cu Pelaghia