Fluoresceină

Fluoresceina este un colorant fluorescent derivat de xantenă, fiind utilizat în microscopie, în tehnologii combinate cu laser (dye laser) și în criminalistică pentru detectarea urmelor de sânge. Absoarbe la o lungime de undă λ = 490 nm (pic maxim), iar în spectrul UV la λ = 514 (în apă), însă lungimea de undă unde absoarbe indiferent de valoarea pH -ului este de 460. Se poate obține în urma reacției dintre anhidridă ftalică și rezorcină la 200 °C.[1] Eritrozina este un derivat al fluoresceinei.

Identificare
Fluoresceină



SMILES c1ccc2c(c1)C(=O)OC23c4ccc(cc4Oc5c3ccc(c5)O)O
Număr CAS	2321-07-5
ChEMBL	CHEMBL1057
PubChem CID	16850
Informații generale
Formulă chimică	C₂₀H₁₂O₅
Aspect	pudră roșie
Masă molară	332,31 g/mol
Proprietăți
Densitate	1,602 g/mL
Starea de agregare	solidă
Punct de topire	314 până la 316 °C
Fraze S	S22, S24/25
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Obținere

Fluoresceina a fost sintetizată pentru prima dată de Adolf von Baeyer în 1871.[2] Se poate prepara în urma reacției dintre anhidrida ftalică și rezorcina în prezență de clorură de zinc, printr-o reacție Friedel-Crafts.

Referințe

C.D.Nenițescu Chimie Organică, vol. II, ediția a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică, 1973, pag. 514
Baeyer, Adolf (1871) "Uber ein neue Klasse von Farbstoffen" (On a new class of dyes), Berichte der Deutschen chemischen Gesellschaft zu Berlin, 4 : 555-558 ; see p. 558.

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.

[Nenițescu-1] C.D.Nenițescu Chimie Organică, vol. II, ediția a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică, 1973, pag. 514

[2] Baeyer, Adolf (1871) "Uber ein neue Klasse von Farbstoffen" (On a new class of dyes), Berichte der Deutschen chemischen Gesellschaft zu Berlin, 4 : 555-558 ; see p. 558.