Arnulf I de Flandra

Arnulf I de Flandra (n. cca. 890–d. 28 martie 965), supranumit cel Mare, a fost cel de al treilea conte de Flandra, domnind între 918 și 964.

Viața

Arnulf a fost fiul contelui Balduin al II-lea de Flandra cu Aelfthryth de Wessex, fiică a regelui anglo-saxon Alfred cel Mare.[1] Prin mama sa, Arnulf descindea din regii anglo-saxoni ai Angliei, iar prin tată din Carol cel Mare.[2] Se presupune că Arnulf și-a primit numele de botez după Sfântul Arnulf de Metz, un progenitor al dinastiei catolingiene.[3]

La moartea tatălui său din 918, Arnulf a devenit conte de Flandra, în vreme ce fratele său, Adelolf a primit Comitatul de Boulogne.[1] Cu toate acestea, în 933 Adelolf a murit, drept pentru care Arnulf a preluat și comitatul de Boulogne pentru sine, ulterior însă conferindu-l nepotului său, Arnulf al II-lea.[4]

Arnulf I a extins cu mult stăpânirea flamandă către sud, ocupând fie integral, fie doar în parte Artois, Ponthieu, Amiens și Ostrevent. El a profitat de pe urma conflictelor dintre Carol cel Simplu și Robert I, iar apoi dintre Ludovic al IV-lea și baronii săi.

În expansiunea sa către sud, Arnulf a intrat în mod inevitabil în conflict cu normanzii, care încercău să își securizeze frontiera lor nordică. Această situație a condus în 942 la asasinarea ducelui de Normandia, Guillaume "Spadă Lungă" de către oamenii lui Arnulf.[5] Amenințarea vikingă s-a redus în timpul ultimilor ai de domnie ai lui Arnulf, drept pentru care el și-a putut îndrepta atenția către reformarea instituțională a Flandrei.

Familia

Numele primei soții a lui Arnulf nu este cunoscut, dar se știe că a avut cu aceasta cel puțin o fiică:[6]

  • nume necunoscut; căsătorită cu Isaac de Cambrai. Fiul lor, Arnulf a succedat în calitatea de conte de Cambrai.[6]

În 934, Arnulf s-a recăsătorit, cu Adela de Vermandois, fiică a contelui Herbert al II-lea de Vermandois.[1], cu care avut următorii copii:

  • Hildegarda, n. cca. 934, d. 990; căsătorită cu contele Dirk al II-lea de Olanda.
  • Liutgard, n. 935, d. 962; căsătorită cu contele Wichman al IV-lea de Hamaland.[1]
  • Egbert, d. 953.[1]
  • Balduin.[1]
  • Elftruda; căsătorită cu contele Siegfried de Guînes.[1]

Succesiunea

Arnulf l-a numit pe fiul său Balduin co-guvernator (ca Balduin al III-lea) din 958, însă acesta acesta a murit înainte de vreme, în 962, astfel încât Arnulf a fost succedat de fiul minor al lui Balduin, Arnulf al II-lea.[1]

Note
  1. Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II (Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, 1984), Tafel 5.
  2. The Annals of Flodoard of Reims, 919-966 (ed. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), University of Toronto Press, CA, 2011, p. xx.
  3. Philip Grierson, 'The Relations between England and Flanders before the Norman Conquest', Transactions of the Royal Historical Society, Vol. 23 (1941), p. 86 n. 1.
  4. Renée Nip, 'The Political Relations between England and Flanders (1066-1128)', Anglo-Norman Studies 21: Proceedings of the Battle Conference 1998 (ed. Christopher Harper-Bill), The Boydell Press, Woodbridge, UK, 1999, p. 150.
  5. David Nicholas, Medieval Flanders, Londra, Longman Group UK Limited, 1992, p. 40.
  6. Heather J. Tanner, Families, Friends and Allies: Boulogne and Politics in Northern France and England, C.879-1160, Leiden, Brill, Leiden, 2004, p. 55 n. 143.

Bibliografie suplimentară
  • Folcwine
  • Lambert of Ardres
  • Platts, Beryl, The Scottish Hazard: Flemish Nobility and their Impact on Scotland, 1985
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.