Balduin al II-lea de Flandra

Balduin al II-lea (n. cca. 865 – d. 10 septembrie 918), supranumit Calvus (cel Pleșuv) a fost cel de al doilea conte de Flandra , domnind de la 879 până la moarte.

Viața

Balduin a fost fiul contelui Balduin I de Flandra cu Iudith, fiică a regelui Carol cel Pleșuv, și prin aceasta descinzând din Carol cel Mare.[1] În 884, Balduin s-a căsătorit cu Aelfthryth (Elftrude, Elfrida), fiică a regelui Alfred cel Mare al Wessexului.[2] Scopul imediat al acestei alianțe anglo-flamande era acela al sprijinirii lui Balduin în controlul asupra văii inferioare a râului Canche.[3]

Primii ani de domnie ai lui Balduin au fost marcați de o serie de raiduri devastatoare din partea vikingilor asupra Flandrei, într-o vreme în care doar puține teritoriile de la nord de Somme rămâneau nedevastate de aceștia.[4] Către 883, el a fost nevoit să se mențină la nord de zona mlăștinoasă a pagus flandransis care de atunci a devenit teritoriul cel mai asociat cu conții de Flandra.[4] Balduin a construit o serie de fortificații din lemn la Saint-Omer, Bruges, Ghent și Courtrai și a achiziționat acele teritorii care fuseseră abandonate de oficialii regali și ecleziastici.[5] Multe dintre aceste pământuri vor forma ulterior teritorii care să adăpostească instituțiile de guvernământ, miliția și curțile locale.[4]

În 888, regele francilor de vest Carol cel Gras a fost depus și au apărut mai multe candidaturi în vederea succesiunii sale.[6] Din poziția pe care o avea de nepot al lui Carol cel Pleșuv, fost rege al Franciei apusene și apoi împărat roman, Balduin ar fi putut candida pentru coroana Franciei apusene, însă nu a făcut-o.[5] În schimb, el s-a raliat altora în tentativa de a-l convinge pe regele din Francia răsăriteană, Arnulf de Carintia să preia și coroana Franciei apusene, lucru pe care Arnulf l-a refuzat.[6] În cele din urmă, contele Odo de Paris a fost ales rege[7], care însă nu a sprijinit încercările lui Balduin de a obține controlul asupra abației St. Bertin. Cei doi au intrat în conflict, iar atunci când Odo l-a atacat pe Balduin la Bruges, nu a reușit să îl supună.[6] Balduin și-a continuat expansiunea către sud și a obținut controlul asupra Artois, inclusiv asupra importantei abații de St. Vaast. Atunci când abația a fost trecută sub jurisdicția arhiepiscopului Fulc de Reims, Balduin a aranjat asasinarea aceluia, în 900.[3] Atunci când încercării sale de a-și extinde dominația la sud de râul Somme i s-a opus contele Herbert I de Vermandois, Balduin nu s-a dat în lături să aranjeze și asasinarea acestuia.[3]

Balduin a murit la 10 septembrie 918[8] la Blandinberg (în apropiere de Gent) și a fost succedat de fiul său mai mare Arnulf I. Fiul mai mic, Adelolf a devenit primul conte de Boulogne.

Familia

Căsătorit cu Aelfthryth, fiică a lui Alfred cel Mare,[1] Balduin a avut următorii urmași:

Blazonul conților de Flandra

Note

  1. Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II (Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, Germany, 1984), Tafel 5
  2. François Neveux, The Normans; The Conquests that Changed the Face of Europe (trad. Howard Curtis), Londra, Constable and Robinson, Ltd., 2008, p. 93.
  3. Pierre Riché, The Carolingians; A Family who Forged Europe (trad. Michael Idomir Allen), Philadelphia, University of Pennsylvania Press, p. 236.
  4. David Nicholas, Medieval Flanders, Longman Group UK, Ltd., 1992, p. 17-18.
  5. Pierre Riché, The Carolingians; A Family who Forged Europe (trad. Michael Idomir Allen), Philadelphia, University of Pennsylvania Press, p. 235.
  6. David Nicholas, Medieval Flanders, Longman Group UK, Ltd., 1992, p. 19.
  7. Pierre Riché, The Carolingians; A Family who Forged Europe (trad. Michael Idomir Allen), Philadelphia, University of Pennsylvania Press, p. 237.
  8. Philip Grierson, 'The Relations between England and Flanders before the Norman Conquest', Transactions of the Royal Historical Society, Vol. 23 (1941), p. 86.


Bibliografie suplimentară

  • Annales Blandinienses
  • Folcwine, Gesta Abbatum S. Bertini Sithiensium.


en:Baldwin II, Count of Flanders

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.