Balduin al II-lea de Flandra

Balduin a fost fiul contelui Balduin I de Flandra cu Iudith, fiică a regelui Carol cel Pleșuv, și prin aceasta descinzând din Carol cel Mare.[1] În 884, Balduin s-a căsătorit cu Aelfthryth (Elftrude, Elfrida), fiică a regelui Alfred cel Mare al Wessexului.[2] Scopul imediat al acestei alianțe anglo-flamande era acela al sprijinirii lui Balduin în controlul asupra văii inferioare a râului Canche.[3]

Primii ani de domnie ai lui Balduin au fost marcați de o serie de raiduri devastatoare din partea vikingilor asupra Flandrei, într-o vreme în care doar puține teritoriile de la nord de Somme rămâneau nedevastate de aceștia.[4] Către 883, el a fost nevoit să se mențină la nord de zona mlăștinoasă a pagus flandransis care de atunci a devenit teritoriul cel mai asociat cu conții de Flandra.[4] Balduin a construit o serie de fortificații din lemn la Saint-Omer, Bruges, Ghent și Courtrai și a achiziționat acele teritorii care fuseseră abandonate de oficialii regali și ecleziastici.[5] Multe dintre aceste pământuri vor forma ulterior teritorii care să adăpostească instituțiile de guvernământ, miliția și curțile locale.[4]

În 888, regele francilor de vest Carol cel Gras a fost depus și au apărut mai multe candidaturi în vederea succesiunii sale.[6] Din poziția pe care o avea de nepot al lui Carol cel Pleșuv, fost rege al Franciei apusene și apoi împărat roman, Balduin ar fi putut candida pentru coroana Franciei apusene, însă nu a făcut-o.[5] În schimb, el s-a raliat altora în tentativa de a-l convinge pe regele din Francia răsăriteană, Arnulf de Carintia să preia și coroana Franciei apusene, lucru pe care Arnulf l-a refuzat.[6] În cele din urmă, contele Odo de Paris a fost ales rege[7], care însă nu a sprijinit încercările lui Balduin de a obține controlul asupra abației St. Bertin. Cei doi au intrat în conflict, iar atunci când Odo l-a atacat pe Balduin la Bruges, nu a reușit să îl supună.[6] Balduin și-a continuat expansiunea către sud și a obținut controlul asupra Artois, inclusiv asupra importantei abații de St. Vaast. Atunci când abația a fost trecută sub jurisdicția arhiepiscopului Fulc de Reims, Balduin a aranjat asasinarea aceluia, în 900.[3] Atunci când încercării sale de a-și extinde dominația la sud de râul Somme i s-a opus contele Herbert I de Vermandois, Balduin nu s-a dat în lături să aranjeze și asasinarea acestuia.[3]

Balduin a murit la 10 septembrie 918[8] la Blandinberg (în apropiere de Gent) și a fost succedat de fiul său mai mare Arnulf I. Fiul mai mic, Adelolf a devenit primul conte de Boulogne.

Căsătorit cu Aelfthryth, fiică a lui Alfred cel Mare,[1] Balduin a avut următorii urmași:

• Arnulf (cca. 890–964), căsătorit cu Adela de Vermandois.[1]
• Adelolf (cca. 890–933), conte de Boulogne.[1]
• Ealswid.[1]
• Ermentruda.[1]

Blazonul conților de Flandra

• Annales Blandinienses
• Folcwine, Gesta Abbatum S. Bertini Sithiensium.

en:Baldwin II, Count of Flanders