vorbăreț

română

Etimologie

Din a vorbi + sufixul -ăreț.

Pronunție

  • AFI: /vor.bə'reʦ/


Adjectiv


Declinarea adjectivului
vorbăreț
Singular Plural
Masculin vorbăreț vorbăreți
Feminin vorbăreață vorbărețe
Neutru vorbăreț vorbărețe
  1. (adesea substantivat) căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar.
  2. (fig.) expresiv.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.