vanto

italiană

(italiano)

Etimologie

Din verbul vantare.

Pronunție

  • AFI: /vanto/


Substantiv

vanto m., vanti pl.

  1. laudă (de sine), mândrie
  2. fanfaronadă, lăudăroșenie
  3. merit; (p. ext.) virtute
    Il teatro è il vano della città.

Cuvinte apropiate

Referințe

Etimologie

Derivat regresiv din vantare.

Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru vantare.
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.