urcuș

română

Etimologie

Din a urca + sufixul -uș.

Pronunție

  • AFI: /urˈkuʃ/


Substantiv


Declinarea substantivului
urcuș
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ urcuș urcușuri
Articulat urcușul urcușurile
Genitiv-Dativ urcușului urcușurilor
Vocativ urcușule urcușurilor
  1. faptul de a (se) urca.
  2. loc, drum care este în pantă, care urcă.

Locuțiuni

  • (loc.adv.) În urcuș = în sus, în pantă.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.