ultraj

română

Etimologie

Din franceză outrage.

Pronunție

  • AFI: /ulˈtraʒ/


Substantiv


Declinarea substantivului
ultraj
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ultraj ultraje
Articulat ultrajul ultrajele
Genitiv-Dativ ultrajului ultrajelor
Vocativ ' '
  1. ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări.
  2. jignire gravă.


Traduceri

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.