titulatură

română

Etimologie

Din franceză titulature.

Pronunție

  • AFI: /ti.tu.la'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
titulatură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ titulatură titulaturi
Articulat titulatura titulaturile
Genitiv-Dativ titulaturii titulaturilor
Vocativ titulatură titulaturilor
  1. modul de a se intitula al cuiva sau a ceva.
  2. totalitatea titlurilor pe care are dreptul să le poarte o persoană, o instituție etc.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.