oroare

română

Etimologie

Din franceză horreur sau italiană orrore < latină horror, -oris.

Pronunție

  • AFI: /o'ro̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
oroare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ oroare orori
Articulat oroarea ororile
Genitiv-Dativ ororii ororilor
Vocativ ' '
  1. sentiment de groază, de dezgust, de repulsie.
  2. faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.