oreille

franceză

(français)

Etimologie

Din franceză medie oreille, care provine din franceză veche oreille < latină populară oricla, din latină auricula, diminutiv al lui auris („ureche”).

Înrudit cu catalană orella, italiană orecchio, occitană aurelha, portugheză orelha, română ureche și spaniolă oreja.

Pronunție

  • AFI: /ɔ.ʁɛj/
  •  Audiofișier


Substantiv

oreille f., oreilles pl.

  1. (anat.) ureche
  2. (p.ext.) auz

Sinonime

  • 1: (anat.) (fam.) baffle, (fam.) cage à miel, (argou) écoutille, (argou) esgourde, (argou) étagère, (fam.) étagère à crayon, (argou) étagère à mégot, (argou) étiquette, (fam.) éventail à moustiques (fam.) feuille, (fam.) manette, oneille, (argou) portugaise
  • 2: audition, ouïe

Cuvinte derivate

  • oreillard
  • oreiller
  • oreillons

Cuvinte apropiate

  • auriculaire
  • auricule
  • auriforme

Locuțiuni

Expresii

  • ce n'est pas tombé dans l'oreille d'un sourd
  • chien hargneux a toujours l'oreille déchirée
  • les murs ont des oreilles
  • les oreilles doivent vous tinter
  • les oreilles ont dû vous corner
  • ventre affamé n'a pas d’oreilles, ventre affamé n'a point d'oreilles

Vezi și

  • lobe
  • pavillon

Etimologie

Din oreiller.

Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
  2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
  3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
  4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
  5. forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru oreiller.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.