miruță

română

Etimologie

Confer mieriu.

Pronunție

  • AFI: /mi'ru.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
miruță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ miruță miruțe
Articulat miruța miruțele
Genitiv-Dativ miruței miruțelor
Vocativ miruță miruțelor
  1. (bot.) (Anchusa officinalis) plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete.

Sinonime

  • (bot.) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului

Cuvinte apropiate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.