locțiitor

română

Etimologie

Din loc + țiitor (după franceză lieutenant).

Pronunție

  • AFI: /lok.ʦi.i'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
locțiitor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ locțiitor locțiitori
Articulat locțiitorul locțiitorii
Genitiv-Dativ locțiitorului locțiitorilor
Vocativ locțiitorule locțiitorilor
  1. persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.