limbariță
română
Etimologie
Din limbă + sufixul -ariță.
Pronunție
- AFI: /lim'ba.ri.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului limbariță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | limbariță | limbarițe |
| Articulat | limbarița | limbarițele |
| Genitiv-Dativ | limbariței | limbarițelor |
| Vocativ | limbariță | limbarițelor |
- (bot.) (Alisma plantago-aquatica) plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede.
- (fig.) (fam.) tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni.
Sinonime
- 1: (bot.) (reg.) limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, pătlagină-de-apă, podbal-de-apă
Vezi și
Traduceri
plantă; floare
|
|
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.