intelect

română

Etimologie

Din franceză intellect < latină intellectus.

Pronunție

  • AFI: /in.te'lekt/


Substantiv


Declinarea substantivului
intelect
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ intelect intelecte
Articulat intelectul intelectele
Genitiv-Dativ intelectului intelectelor
Vocativ intelectule intelectelor
  1. capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.