infinitiv

română

Etimologie

Din franceză infinitif < latină infinitivus.

Pronunție

  • AFI: /in.fi.ni'tiv/


Substantiv


Declinarea substantivului
infinitiv
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ infinitiv infinitive
Articulat infinitivul infinitivele
Genitiv-Dativ infinitivului infinitivelor
Vocativ infinitivule infinitivelor
  1. (gram.; adesea adjectival) mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.