dobitoc

română

Etimologie

Din slavă (veche) *dobytŭkŭ („avere, câștig”) (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57).

Confer bulgară dobituk, sârbo-croată dobitak („câștig”). Confer dobândi și, pentru evoluția semantică, latină pecunia, spaniolă ganado.

Pronunție

  • AFI: /do.biˈtok/


Substantiv


Declinarea substantivului
dobitoc
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dobitoc dobitoace
Articulat dobitocul dobitoacele
Genitiv-Dativ dobitocului dobitoacelor
Vocativ dobitocule dobitoacelor
  1. (înv.) animal patruped (domestic).

Cuvinte derivate


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
dobitoc
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dobitoc dobitoci
Articulat dobitocul dobitocii
Genitiv-Dativ dobitocului dobitocilor
Vocativ dobitocule dobitocilor
  1. (peior.) om care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
dobitoc
Singular Plural
Masculin dobitoc dobitoci
Feminin dobitoacă dobitoace
Neutru dobitoc dobitoace
  1. (peior.) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.