displăcea

română

Variante

Etimologie

Din italiană dispiacere (după plăcea).

Pronunție

  • AFI: /dis.pləˈʧe̯a/


Verb


Conjugarea verbului
displăcea
Infinitiv a displăcea
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 displac
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să displacă
Participiu displăcut
Conjugare II
  1. (v.intranz.) a nu-i plăcea, a nu agrea.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.