cumpănire

română

Etimologie

Din a cumpăni.

Pronunție

  • AFI: /kum.pə'ni.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
cumpănire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cumpănire cumpăniri
Articulat cumpănirea cumpănirile
Genitiv-Dativ cumpănirii cumpănirilor
Vocativ cumpănire cumpănirilor
  1. acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei.
  2. echilibru.
  3. (fig.) măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte).

Cuvinte derivate

Expresii

  • (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold)


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.