cloacă

română

Etimologie

Din latină cloaca, franceză cloaque.

Pronunție

  • AFI: /'klo̯a.kə/


Substantiv


Declinarea substantivului
cloacă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cloacă cloace
Articulat cloaca cloacele
Genitiv-Dativ cloacei cloacelor
Vocativ cloacă cloacelor
  1. canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș.
  2. (adesea fig.) băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării.
  3. cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.