cerculeț

română

Etimologie

Din cerc + sufixul -uleț.

Pronunție

  • AFI: /ʧer.ku'leʦ/


Substantiv


Declinarea substantivului
cerculeț
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cerculeț cerculețe
Articulat cerculețul cerculețele
Genitiv-Dativ cerculețului cerculețelor
Vocativ cerculețule cerculețelor
  1. diminutiv al lui cerc; cercușor.
  2. (mai ales la pl.). fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.