bucățel
română
Etimologie
Din bucățea (prin substituire de sufix).
Pronunție
- AFI: /bu.kə'ʦel/
Substantiv
| Declinarea substantivului bucățel | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | bucățel | bucăței |
| Articulat | bucățelul | bucățeii |
| Genitiv-Dativ | bucățelului | bucățeilor |
| Vocativ | bucățelule | bucățeilor |
- (bot.) (Agrostis canina) plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee.
Sinonime
- (bot.) (reg.) iarbă-câinească
Cuvinte apropiate
- bucată
- bucate
- bucăcioară
- bucătar, bucătăreasă
- bucătărie
- bucătărioară
- bucătăriță
- bucățea
- bucățeli
- bucățelire
- bucățelit
- bucăți
- bucățică
- bucățire
- bucățit
- îmbucătăți
- îmbucătățire
- îmbucătățit
Traduceri
plantă
|
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.