beli

română

Etimologie

Din latină vēllĕre („a smulge”), cu schimbare de conjugare, datorită formei incoative a verbului; confer catalană esbellegar („a sfâșia”) < latină *exvēllĭcāre.

În mod tradițional s-a păstrat derivarea din slavă (veche) belŭ („alb”), bĕliti („a albi”), cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat român (confer bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”.

Pronunție

  • AFI: /be'li/


Verb


Conjugarea verbului
beli
Infinitiv a beli
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 belesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să belească
Participiu belit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) (pop.) a jupui.
  2. (v.tranz. și refl.) a (se) juli.
    Ce te belești așa la mine?

Cuvinte derivate

Expresii

  • A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.