îndoitură

română

Etimologie

Din a îndoi + sufixul -tură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.do.i'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
îndoitură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îndoitură îndoituri
Articulat îndoitura îndoiturile
Genitiv-Dativ îndoiturii îndoiturilor
Vocativ îndoitură îndoiturilor
  1. partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit.
  2. (rar) cotitură.
  3. (rar) adâncitură, cută a unui teren.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.