încruntătură

română

Etimologie

Din a încrunta + sufixul -ătură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.krun.tə'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
încruntătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încruntătură încruntături
Articulat încruntătura încruntăturile
Genitiv-Dativ încruntăturii încruntăturilor
Vocativ încruntătură încruntăturilor
  1. faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată; cută pe frunte, între sprâncene.
  2. (înv.) urmă, pată de sânge.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.