împuternicit

română

Etimologie

Din a împuternici.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pu.ter.niˈʧit/


Substantiv


Declinarea substantivului
împuternicit
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împuternicit împuterniciți
Articulat împuternicitul împuterniciții
Genitiv-Dativ împuternicitului împuterniciților
Vocativ împuternicitule împuterniciților
  1. persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.