împuțiciune

română

Etimologie

Din a împuți + sufixul -ciune.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pu.ʦiˈʧju.ne/


Substantiv


Declinarea substantivului
împuțiciune
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împuțiciune împuțiciuni
Articulat împuțiciunea împuțiciunile
Genitiv-Dativ împuțiciunii împuțiciunilor
Vocativ împuțiciune împuțiciunilor
  1. (rar) miros greu; putoare.
  2. (concr.) lucru urât mirositor; (p.ext.) murdărie.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.