împletitor

română

Etimologie

Din a împleti + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.ple.ti'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
împletitor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împletitor împletitori
Articulat împletitorul împletitorii
Genitiv-Dativ împletitorului împletitorilor
Vocativ împletitorule împletitorilor
  1. persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.