Ziua (II)

În zorii albi, senină dimineață,
Tu-mi pari o fată mândră de la țară,
Venită la oraș întâia oară,
Cu gând curat și rumenă la față.

Te prinde însă-n blestemat-ai gheară,
Te zbuciumă vârtejul de viață,
Din mii de guri minciuna lui te-nvață,
Stropindu-te cu tină și ocară...

Insulte cad, batjocura te arde,
La orice pas culegi o nouă vină
În rătăcirea ta pe bulevarde.

Așa pe rând te-ntuneci și, spre sară,
De praf, de fum și de păcate plină,
Tu te prăvali sfârșită și... murdară...