Roza

Drăguță, vino prin cea câmpie:
Vedea-vom roza de n-a pierit;
Pierdut-a oare roșeața-i vie
Și coloritu-i asemuit
Cu fața-ți plină de veselie
Și cu obrazu-ți cel înflorit?

Ah! vezi, drăguțo, cum, jos pe humă
Și foi și frunze și-a răspândit!
Ne este firea cea mai rea mumă!
Această floare a înflorit
Puține ceasuri, pe timp de brumă,
Și către seară, s-a vestejit.

Ascultă, dragă, a mea povață:
Nu pierde vremea, te vei căi.
Te-ncrede-n mine, și deci învață:
Culege-ți viața, cât vei trăi.
Își are firea schimbări la față:
Ca p-astă floare, t-o vesteji.