Fratele răzleț

Frunză verde pădureț,

Oliolio! frate răzleț.

Ce nu vii să ne mai vezi?

Că de când te-ai răzlețit

Pe la noi n-ai mai venit

Să vezi cât ești de jelit!

Cum te plânge maica ta

Cum te plânge nevasta,

Cum te plâng surorile

De cu zori ca florile.

De plâns ochii li se strică,

Frunza-n codru se despică.

De dor mare nesfârșit

Fața lor s-a veștejit

Ca frunza stejarului

De-atinsul brumarului.

— Alei! Surori ce-am avut

Cât din ochi eu v-am pierdut

Multe rele-am pătimit

Mult amar am înghițit!

Că mama când m-a făcut

Atunci bine i-a părut,

Iar când nașa m-a scăldat

Atunci rău m-a blestemat,^[1]

Că cu plânsul nu-ncetam

Și din somn o deșteptam.

Mama-n brațe mă lua

Și la sân mă legănă,

Și cu lapte m-adăpa.

Dar cumplit mă blestema

Să fiu în lume de chin.

Să trăiesc ca un străin

Și de viață să n-am parte

Și de ea să fiu departe.

Gândul ei s-a împlinit

Și de voi m-am răzlețit

Cu sufletul amărât!

Note

1. ↑ Când se scaldă copilul după naștere, obiceiul este de a se pune în scăldătoare zahăr, grâu sau orz, vin și sămânță sau floare de bujor, dacă copilul e de parte bărbătească, și atunci nașa îi menește să-i fie viața dulce ca zahărul și mănoasă ca grâul; să ajungă a fi mândru ca un bujor, și precum vinul se întărește cu cât se învechește, asemenea finul să tot crească în putere, cu cât a înainta în vârstă.
   Dacă însă copilul e de parte femeiască nașa îi pune în scăldătoare zahăr, o pană de păun sau de porumb, și foi de trandafir, menindu-i să aibă trai dulce și îmbelșugat, și să ajungă ușoară la mers ca pana, și frumoasă la chip ca floarea trandafirului.