Al. Depărățeanu: Vara la țară...

Locuința mea de veră
  E la țeră...
Acolo era să mor
De urât și de-ntristare
  Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!

Acolo, când n-are treabă,
  Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
  E lipsită
De confort occidental.

Nu există berărie,
  Nici regie...
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfă proastă
  Și-o nevastă
Ce se ține c-un jandar.

Când te duci pe drumul mare
  La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, mișcând domol din coadă,
  Spre livadă
Ale satului cirezi.

Și te poartă sub escortă
  O cohortă
De țânțari subțiri în glas,
Înzestrați la cap c-o sculă
  Minusculă
Cu pretenție de nas...

Când se ia câte-o măsură,
  Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
  — Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?...

Ale satului mari fete
  Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am văzut aci-ntr-o noapte
  Niște fapte
Care m-au scandalizat!)

Lângă foc, o babă surdă
  Și absurdă
Spune, ca și alte dăți,
Tot povestea cu Ileana
  Cosânzeana,
Plină de banalități.

Doarme-apoi adânc comuna...
  Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare și rurală,
  La iveală,
Dintr-o margine de lan.

Când și când un câine urlă
  Ca din surlă...
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
  Candelabru,
Peste satul adormit...

Dar în zori încep cocoșii,
  Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal, —
Să te saturi de viață
  Și dulceața
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu, prin urmare,
  Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie-altă cură
  În natură,
Să mă duceți cu alai!

Meargă pictorii la țară
  Ca să piară
De căldură și de praf!
Mie dați-mi străzi pavate,
  Măturate, —
Dați-mi cinematograf!

Ca un fluture pe floare,
  Beat de soare,
Pentru ce să mor așa?
Nu mai vreau țărănci naive,
  Primitive...
Mie dați-mi altceva!

Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
  Unde gustă
Omul viața mai din plin
Cu trăsuri, femei cochete
  Și cu fete
Încălțate cel puțin!