Vexilologie

Vexilologia (alternativ vexilogia) este o disciplină a istoriei care studiază steagurile din diferite epoci și țări.

Termenul a fost folosit pentru prima dată de către Dr. Whitney Smith din Statele Unite ale Americii, în 1958, autor al multor articole, studii și cărți pe această temă. A fost considerată pentru mult timp ca fiind o subdiciplină a heraldicii, și este încă considerată astfel ocazional; de asemenea este considerată ca o ramură a semioticii.[1]

Vexilologia este definită formal în Constituția FIAV ca fiind „creația și dezvoltarea de cunoștințe despre steaguri de toate tipurile, formele și funcțiile și a teoriilor științifice și principiilor bazate pe aceste cunoștințe”.

Orice persoană care studiază steaguri este un/o vexilolog(ă), iar cineva care concepe steaguri este numit un/o vexilolograf(ă).

Cuvântul vexilologie este un cuvânt compus, generat fiind de latinescul vexillum și completat cu sufixulologie, care înseamnă studiul a. (sau din limba greacă, în care logos înseamnă știință).

Vexillum a fost un gen particular de steag utilizat de legiunile romane în timpul existenței Republicii Romane și a Imperiului Roman. Spre deosebire de steagurile moderne, care sunt suspendate de un catarg vertical, vexillum-urile (vexilla, plural în latină), steaguri de formă pătrată, erau atașate de o bară orizontală, care la rândul lor erau atașate de lănci.

Vexilologii sunt activi în numeroase asociații naționale și regionale care fac parte din Federația Internațională a Asociațiilor de Vexilologie, FIAV (denumirea acesteia în franceză este Fédération Internationale des Associations Vexillologiques). O dată la doi ani, FIAV organizează Congresul Internațional de Vexiloogie, sau International Congress of Vexillology, conform denumirii sale din limba engleză. Spre exemplu, ICV 2005 a fost organizat la Buenos Aires, Argentina). Activitatea vexilologiștilor utilizând Internetul este axată pe website-ul Flags of the World și liste de e-mail.

Vexilologi și vexilografi importanți

Vezi și

  • Steag
  • Heraldică
  • Terminologie pentru steaguri
  • Flagmaster
  • William Crampton Library

Note

  1. „Vexillology or How Flags Speak: A Semiotic Analysis”. Arhivat din original la . Accesat în .

Legături externe


Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.