Traian

Pentru alte sensuri, vedeți Traian (dezambiguizare).
Traian
Împărat Roman

Bust în marmură al lui Traian.
Date personale
Nume la naștereMarcus Ulpius Traianus
(de la naștere la adopție);
Caesar Marcus Ulpius Nerva Traianus (de la adopție la încoronare);
Imperator Caesar Divi Nervae filius Nerva Traianus Optimus Augustus Germanicus Dacicus Parthicus (ca împărat)
Născut18 septembrie 53(53-09-18)
Italica, Hispania Baetica
Decedat (63 de ani)
Selinus, Cilicia
ÎnmormântatRoma (la baza
Columnei lui Traian)
Cauza decesuluicauze naturale (apoplexie[*][1])
PărințiMarcus Ulpius Traianus
Marcia
Frați și suroriUlpia Marciana[2]
Căsătorit cuPompeia Plotina[3]
CopiiHadrian (adoptat)
ReligieReligia în Roma antică
Ocupațieom de stat
politician
ofițer militar
Limbi vorbitelimba latină
Apartenență nobiliară
TitluriAugust
Familie nobiliarăUlpii Traiani[*][[Ulpii Traiani (branch of the gens Ulpia)|]]
Dinastia Antoninilor
Domnie
Domnie28 ianuarie 98 –
8 sau 9 august 117
(&&&&&&&&&&&&&&19.&&&&&019 ani, &&&&&&&&&&&&&193.&&&&&0193 zile)
PredecesorNerva
SuccesorHadrian

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. , Italica, Hispania⁠(d), Portugalia – d. august 117 d.Hr., Selinus⁠(d), Provincia Antalya, Turcia) a fost împărat roman între 98-117, al doilea din așa-zișii cinci împărați buni ai Imperiului Roman. În timpul domniei sale imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Origine

Traian a fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă (Ulpii). Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și după moartea sa.

S-a născut pe 18 septembrie 53, în orașul Italica, din provincia romană Hispania. Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui Domițian împotriva germanilor și era unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în 96.

Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor. A obținut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său și succesor, în toamna anului 97 (27 octombrie). Viitorul împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopție, obținând astfel bunăvoința lui Traian pentru restul vieții sale. La moartea lui Nerva pe 27 ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de supuși. Astfel primul roman ne-italian a devenit împărat.

Traian Optimus

Noul împărat a fost primit de oamenii din Roma cu mare entuziasm, pe care el l-a justificat prin guvernarea fără vărsare de sânge, spre deosebire de domnia lui Domițian. A eliberat cetățenii romani care fuseseră închiși pe nedrept de Domițian și a returnat proprietăți confiscate. Popularitatea sa a ajuns să fie atât de mare încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian titlul de optimus, adică „cel mai bun”.[6]

Traian - Dacicus Maximus

Dar Traian a rămas în istorie și pentru luptele sale. În 101, a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre și l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a înconjurat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa, fiind distrusă. Decebal s-a sinucis. Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa la aproximativ 70 km de vechea capitală. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană.

Pe urmele lui Alexandru cel Mare

Cam în același timp, regele Nabateei a murit. El a lăsat moștenire regatul său lui Traian, în timp ce Dacia era cucerită, iar imperiul a câștigat astfel ceea ce va deveni provincia Arabia Petrea (sudul Iordaniei de azi și o mică parte din Arabia Saudită).

Pentru următorii șapte ani, Traian a domnit ca un împărat civil. În acest timp, a corespondat cu Pliniu pe tema creștinilor, spunându-i în principiu că îi va lăsa în pace atât timp cât nu-și vor practica religia în public. A construit câteva noi clădiri, monumente și drumuri în Italia și Iberia natală. Magnificul forum, ce adăpostește și Columna lui Traian, care amândouă au fost ridicate pentru a comemora victoriile din Dacia, se mențin în Roma până în zilele noastre, așa cum se menține și arcul de triumf din Mérida.

În 113, s-a îmbarcat pentru ultima campanie, provocat fiind de decizia Parției de a pune un rege pe tronul Armeniei, un regat asupra căruia cele două mari imperii au împărțit hegemonia încă de pe timpul lui Nero.

Traian a ajuns primul în Armenia, l-a detronat pe regele existent și a anexat regatul la Imperiul roman. Apoi și-a îndreptat atenția către sud, către Parția, cucerind Babilonul, Seleucia și în final Ctesiphon, capitala Armenia, în 116.

A continuat să meargă către sud, către Golful Persic, a declarat Mesopotamia drept nouă provincie a imperiului, și s-a plâns că e prea bătrân pentru a-i călca pe urme lui Alexandru cel Mare.

Și totuși nu s-a oprit aici. Mai târziu, în anul 116, a trecut munții Khuzestan din Persia și a cucerit marele oraș Susa. L-a detronat pe regele Parției Chrosoes și și-a urcat pe tron propria marionetă, pe Parthamaspates. Imperiul Roman nu va mai înainta niciodată atât de mult spre est.

La acest moment, sorții războiului precum și propria-i sănătate, l-au trădat. Cu orașul-fortăreață Hatra de pe râul Tigru în spatele său, a continuat să reziste atacurilor romane. Evreii s-au răsculat, la fel și populația Mesopotamiei. Traian a fost astfel forțat să-și retragă armatele pentru a înăbuși revoltele. Traian vedea acest lucru ca pe un amănunt minor, dar nu a mai apucat să conducă o armată pe câmpul de bătălie.

Decesul și renumele

Târziu în 116, pe când se odihnea în provincia Cilicia și plănuia încă un război împotriva Parției, Traian s-a îmbolnăvit. Sănătatea i s-a înrăutățit în primăvara și vara lui 117, până când la 9 august a murit. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian. Acesta, devenind împărat, a returnat Mesopotamia Parției. Toate celelalte teritorii cucerite de Traian au fost păstrate.

Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu). Inscripția de la intrarea în interiorul columnei are următorul cuprins:

Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus.[8]

Pentru următoarea perioadă, oricărui împărat nou, chiar și a celui al Imperiului Bizantin, i se ura în Senat să fie felicitor Augusto, melior Traiano, adică "mai fericit ca Augustus și mai bun ca Traian". Spre deosebire de alți conducători din istorie, reputația lui Traian a rămas nepătată timp de mai mult de 1900 de ani.

Note

  1. http://www.empereurs-romains.net/emp14.htm Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. RSKD / Ulpii[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. RSKD / Plotina[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. Citit: Divus Pater Traianus, în română: „Divinul tată Traianus”.
  5. Citit:IMP[erator] TRAIANO AVG[gustus] GER[manicus] DAC[icus] P[ontifex] M[aximus] TR[ibunicia] P[otestate] CO[n]S[ul] VI P[ater] P[atriae], iar în română: „Generalul victorios Traianus Împăratul, victorios în Germania, victorios în Dacia, cu putere de Tribun reînnoită, Consul a VI-a oară, Părintele Patriei”.
  6. Bennett, Julian (). Traian. Tradus de Vladimir Agrigoroaiei. București: BIC ALL. p. 16.
  7. Construit cu prăzile din Dacia abia cucerită, Forul lui Traian a fost deschis în anul 112.
  8. De Imperatoribus Romanis - Trajan (A.D. 98-117)

Bibliografie

  • Ancell, R. Manning. "Soldiers." Military Heritage. December 2001. Volume 3, No. 3: 12, 14, 16, 20 (Trajan, Emperor of Rome).
  • Bennett, J. Trajan: Optimus Princeps, 2nd Edition, Routledge 2001
  • Bowersock, G.W. Roman Arabia, Harvard University Press, 1983
  • Fuller, J.F.C. A Military History of the Western World. Three Volumes. New York: Da Capo Press, Inc., 1987 and 1988.
  • Isaac, B. The Limits of Empire, The Roman Army in the East, Revised Edition, Oxford University Press, 1990
  • Kennedy, D. The Roman Army in Jordan, Revised Edition, Council for British Research in the Levant, 2004
  • Lepper, F.A. Trajan's Parthian War. London: Oxford University Press, 1948.
  • Theodor Mommsen, Istoria romană, Editura Enciclopedică, București, 1991, (Vol. IV - Provinciile și locuitorii de la Caesar până la Dioclețian) ISBN 973-29-0189-6

Lectură suplimentară

  • Dumitru Tudor, Traian Împărat al Romei, Editura Științifică, 1966
  • Constantin C. Giurescu, Istoria românilor: din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Alexandru cel Bun (1432), vol. I, București, Editura All, 2007

Legături externe


Predecesor:
Nerva
Împărat Roman
98 - 117
Succesor:
Hadrian


Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.