Ritm (vers)

Ritmul unui vers este succesiunea regulată a picioarelor metrice.

Structura ritmică a unui vers („metrica”) este dată de piciorul metric (unitatea ritmică care este repetată regulat) și măsură (numărul de silabe sau picioare într-un vers).

Ritmul versului

În greaca veche și în latină

În greaca veche și în latină, silabele pot fi lungi sau scurte și accentuate sau neaccentuate. În metrica clasică, piciorul metric este determinat de lungimea silabelor (nu de accent).[1][2]

Picior metric
— = silaba lungă
˘ = silaba scurtă
Nume Descriere subiectivă
Observații generale
Echivalent în română
— ˘troheualertFoaie verde...
˘ —iamblin ascendent
— ˘ ˘dactil (gr. daktylos, "deget")depinde
˘ ˘ —anapestregulat
˘ — ˘amfibrah (gr. amphi, "din ambele părți", brachys, "scurt")larg, deschis
— ˘ —ereticregulat
— —spondeufrecvent în metrica clasică
˘ ˘ ˘tribrah (gr. brachys, "scurt")stabil
— ˘ ˘ —coriamb=troheu+iambsincopatSeara pe deal
— ˘ ˘ ˘peon 1solemnValurile, vanturile ...
˘ — ˘ ˘peon 2solemn
˘ ˘ — ˘peon 3solemn
˘ ˘ ˘ —peon 4solemn
˘ ˘ ˘ — ˘mesomacrucvinar (picior de cinci silabe)
˘ ˘ ˘ — ˘ ˘hipermesomacrusenar (picior de șase silabe)

Poemul epic (Homer, Virgiliu) utilizează hexametrul dactil în forma:[3]

— U | — U | — U | — U | — ˘ ˘ | — —,

unde (—) este o silabă lungă, (˘) o silabă scurtă, U poate fi o silabă lungă (—) sau două scurte (˘ ˘) iar bara verticală (|) separă două silabe.

Ovidiu a folosit un cuplet („distih”) elegiac format dintr-un hexametru dactil și un pentametru dactil (bara dublă (||) separă două cuvinte, nu doar silabe):

— U | — U | — U | — U | — ˘ ˘ | — —

— U | — U | — || — ˘ ˘ | — ˘ ˘ | —

Multe alte combinații au fost utilizate in tragediile și comediile autorilor clasici (Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan), ca și în poezia lirică și corală clasică.

În franceză

În franceza modernă accentul este foarte slab[4] și, spre deosebire de greacă și latină, silabele au aceeași durată. Din acest motiv, ritmul este determinat exclusiv de numărul de silabe într-un vers (versificație „cantitativă”), iar lucrările în versuri au evoluat în complexitate în special prin combinații, uneori foarte complexe, de rimă și strofă („formele fixe”).

Versul in metru „alexandrin“[5] are aproximativ 10-12 silabe, fiind împărțit de cezură în diferite moduri (6+6, 4+8, etc.). Versul în metru alexandrin a fost utilizat și în limba română în secolul al XIX-lea.

În română

 Exista mai multe feluri de ritm: trohaic, iambic și amfibrahic.

Româna este un caz intermediar între franceză (practic neaccentuat) și italiană (accentuat puternic). Astfel, ritmurile din metrica clasică au un rol important, cu silaba lungă înlocuită de cea accentuată, iar cea scurtă de silaba neaccentuată.[6]

Exemple pentru diferite lucrări

Autor (lucrare, perioadă) Limba Ritm Exemplu
Dante (Comedia Divină, 1307-1321)italianăversuri de 11 silabe (endecasilabice), cu accent pe a 6-aNel mezzo del cammin di nostra vita...[7]
Shakespeare (Hamlet, 1599-1601)englezăiambicTo be or not to be ... (˘—˘—˘—)[8]
La Fontaine (Fabule, 1668-1693)franceză12 silabe alexandrin, fără accentJe conclus qu’il faut qu’on s’entr’aide. [9]
Goethe (Faust, 1808)germanăaccentul cade la intervale regulateUnd was soll ich dagegen dir erfullen? [10]

Alte exemple

"Lacul codrilor albastru (—˘—˘ ˘ ˘—˘)/ Nuferi galbeni îl încarcă;(—˘—˘ ˘ ˘—˘)/ Trerind în cercuri albe (—˘—˘ ˘ ˘—˘)/ El cutremură o barcă. (—˘—˘ ˘ ˘—˘)"

Un peon între doi trohei (t+p1+t) creează un ritm neliniștit, de premoniție.

Note

  1. In ungară și finlandeză silabele au durate diferite (ca în latină și greaca veche). Accentul este puternic dar automat pe prima silabă.
  2. Un caz cu totul aparte sunt limbile chineză, norvegiană și suedeză în care înălțimea unei silabe este importantă.
  3. In metrica clasică se numărau picioarele metrice, nu silabele: de exemplu “hexametrul dactil” are șase picioare, fiecare de 2-3 silabe.
  4. Franceza și provensala Evului Mediu erau posibil accentuate datorită influenței latinei.
  5. De la Alexandria, vestită în antichitate pentru epigrame.
  6. Cele mai vechi versuri în română (cu excepția poeziei populare), de Miron Costin si Dosoftei, datează din secolul al XVII-lea.
  7. "La jumătatea drumului vieții noastre..."
  8. "A fi sau a nu fi..."
  9. "Concluzia mea este că oamenii trebuie să se ajute unii pe alții." (din fabula „Măgarul și câinele”).
  10. "Și ce dorești de la mine în schimb?" (Faust către Mefistofel)

Bibliografie

  • The Harvard Dictionary of Music, 2003.
Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.