Nestor Mahno

Nestor Ivanovici Mahno
Date personale
Poreclăба́тько Махно́
Născut26 octombrie / 8 noiembrie 1888
Huliaipole, Imperiul Rus, (azi Ucraina)
Decedat6 iulie 1934
Paris, Franța
Înmormântatcolumbarul Père-Lachaise[*]​[1]
Cauza decesuluicauze naturale (tuberculoză)
Frați și suroriSavely Makhno[*][[Savely Makhno (Ukrainian anarcho-communist)|​]]
Căsătorit cuAgafia Kuzmenko
CopiiOlena Makhno[*][[Olena Makhno (daughter of Ukrainian anarchist revolutionaries Nestor Makhno and Halyna Kuzmenko (1922-1993))|​]]
Cetățenie Republica Populară Ucraineană
 Imperiul Rus
 Ucraina[2]
 Franța[2]
ReligieAteism
OcupațieRevoluționar anarho-comunist, pictor, decorator teatral
Locul desfășurării activitățiiHarkov[3][2]
Kiev[3][2]
Huleaipole
Limbi vorbitelimba rusă[4]
Batko
În funcție
5 ianuarie 1919 – 28 august 1921
Partid politicAnarho-comunism
Ideologieplatformism[*][[platformism (form of anarchist organization)|​]]
Anarho-comunism
socialism libertarian[*]​

Nestor Ivanovici Mahno (în Нестор Іванович Махно, în Нестор Иванович Махно; n. , Huleaipole, Gubernia Ekaterinoslav, Imperiul Rus – d. , Paris, Franța) a fost un revoluționar ucrainean anarho-comunist care a condus o armată anarhistă în estul Ucrainei în timpul Războiului Civil din Rusia.

Mahno a comandat „Armata Revoluționară Insurecționară Ucraineană”, cunoscută și ca „Armata Verde” sau „Armata Anarhistă Neagră”. Cu o infanterie de 83.000 de soldați și o cavalerie de 20.000 de oameni a controlat un teritoriu cu aproximativ 7 milioane de locuitori. El a fost combătut și de țaristi dar și de Armata Roșie a bolșevicilor, precum și de Gărzile Roșii. A organizat temporar Teritoriile libere ale Ucrainei într-o structură care nu era nici capitalistă, nici comunistă.[5][6] Mahno a fost descris de teoreticiana Emma Goldman drept „o figură extraordinară” care a condus o mișcare revoluționară țărănească.[7] Mahno este considerat inventatorul „taceankăi”, o platformă mobilă trasă de cai, pe care se monta o mitralieră grea.[8]

Tinerețea

Nestor Mahno s-a născut într-o familie țărănească săracă în Huliaipole, gubernia Ekaterinoslav, în regiunea Novorossia a Imperiului Rus (ulterior Regiunea Zaporoje, Ucraina).[9][10] El era cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei. A fost botezat pe 27 noiembrie (stil vechi) / 8 noiembrie (stil nou) 1888, dar nașterea sa a fost înregistrată oficial abia în 1889.

Tatăl lui a murit când el avea doar zece luni.[11] Orfanul a muncit de la șapte ani.[11] Când avea opt ani a intrat în școala primară, pe care a urmat-o numai în sezonul rece (iarna).[11] Când avea vârsta de doisprezece ani, muncea deja la culaci.[11]

La vârsta de 17 ani, principala sa meserie era cea de zugrav, devenind apoi turnător la un atelier metalurgic.[11]

Nestor Mahno a fost atras în Revoluția rusă din 1905.[11] În 1906, Mahno s-a alăturat organizației anarhiste[9], a fost arestat, judecat și achitat în 1906, din nou arestat 1907 și eliberat din lipsă de dovezi.[11] A treia oară a fost arestat în 1908, după infiltrarea unui agent secret în organizația anarhistă din care făcea parte[11]. În 1910, Mahno a fost condamnat la moarte prin spânzurare, dar sentința a fost comutată la închisoare pe viață în penitenciarul Butîrskaia din Moscova[11], unde a fost influențat de colegul de celulă Piotr Arșinov.[11][12][13] Mahno a fost eliberat după Revoluția din Februarie 1917.[12]

Organizarea mișcării țărănești

Note

  1. ↑ Beauvis and Langlade, Le columbarium du Père-Lachaise, 1992[*]Le columbarium du Père-Lachaise, 1992 (book)|​]], p. 61 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. 1 2 3 4 Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
  3. 1 2 „Nestor Mahno”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
  4. ↑ Autoritatea BnF, accesat în
  5. ↑ Yekelchyk 2007, p 80.
  6. ↑ Charles Townshend, John Bourne, Jeremy Black (). The Oxford Illustrated History of Modern War. Oxford University Press. ISBN 0198204272.
  7. ↑ Emma Goldman (). My Disillusionment in Russia. Courier Dover Publications. p. 61. ISBN 048643270X.
  8. ↑ William Henry Chamberlin, Russia's Iron Age, Ayer Publishing, 1970, p. 201; V. Rapoport, Y. Alekseev, V. G. Treml (tradus de B. Adams), High Treason: Essays on the History of the Red Army, 1918-1938, Duke University Press, 1985, p68; Michael Malet, Nestor Makhno in the Russian Civil War, Macmillan, 1982, p85; Steve Zaloga, Leland S. Ness, Red Army Handbook, 1939-45, Sutton, 1998, p105
  9. 1 2 Paul Avrich (). Anarchist portraits. Princeton University Press. p. 111. ISBN 0691006091.
  10. ↑ Alexandre Skirda (). Nestor Makhno: Anarchy's Cossack. AK Press. p. 17. ISBN 1902593685.
  11. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Makhno, Nestor, 1889-1934 Libcom
  12. 1 2 Paul Avrich (). Anarchist portraits. Princeton University Press. p. 112. ISBN 0691006091.
  13. ↑ Edward R. Kantowicz (). The Rage of Nations. Wm. B. Eerdmans Publishing. p. 173. ISBN 0802844553.

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.