Drapelul Azerbaidjanului

Drapelul Azerbaidjanului este format din trei benzi orizontale, de sus în jos, de culoare albastră (sus), roșie și verde; o semilună albă și o stea cu opt colțuri se află pe banda roșie. Cele opt colțuri simbolizează cele opt ramuri ale popoarelor turcice. Albastrul este culoarea turcilor, verdele simbolizează islamul iar roșul progresul. Acest drapel a fost folosit și spre sfârșitul anilor 1910, înainte de anexarea țării de către URSS. Culorile oficiale și dimensiunile actuale au fost adoptate la 5 februarie 1991.

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.