Dialectul săsesc

Dialectul săsesc (în dialectul săsesc Siweberjesch-Såksesch, în germană die siebenbürgisch-sächsiche Mundart/der siebenbürgisch-sächsisch Dialekt, Siebenbürgisch-Sächsisch sau, mai simplu, doar Sächsisch, scriere mai veche utilizată în trecut: Siebenbürgisch-Teutsch) este idiomul vorbit de coloniștii germani și vest-europeni (i.e., luxemburghezi, flamanzi, valoni sau francezi) care au populat teritoriile Pământului crăiesc (în latină fundus regius, germană Königsboden) din Transilvania (atunci parte a Regatului Ungariei sub autonomie locală/regională) începând din Evul Mediu (mai precis din secolul al XII-lea) și până în prezent. Pe lângă limba germană medievală sau germana veche (i.e., Althochdeutsch respectiv Mittelhochdeutsch), unii coloniști medievali vest-europeni cunoscuți colectiv drept sași mai vorbeau și limba franceză veche respectiv flamanda. Denumirea de „Såksesch” pentru a desemna dialectul săsesc în general este una relativ nouă, în dialectele vechi țărănești sașii denumindu-și idiomul nativ drept „Detsch” (i.e., de la Deutsch, germană).

Acest dialect, care se vorbește până în prezent în Transilvania (chiar dacă de mult mai puțini vorbitori nativi) și folosit până în secolul al XX-lea în aproximativ 240 de localități întemeiate de sași în această regiune istorică românească, își are originea de bază în graiurile sau dialectele francone de pe cursul mijlociu al Rinului (în special zona Luxemburgului de astăzi), la care s-au adăugat pe parcursul procesului de colonizare elemente din Germania centrală, de est și de sud.[1] Astfel, dialectul este înrudit cu limba luxemburgheză, limba ripuară precum și cu anumite forme ale dialectului țipțerilor (germană Zipser sau Zipser Sachsen) din Slovacia (mai precis în germană Zipserdeutsch sau Zipserisch), fiind vorbit în anumite insule/enclave lingvistice relativ compacte situate pe cuprinsul sudului, sud-estului și nord-estului Transilvaniei.[2] Totodată, dialectul săsesc a fost și este, preponderent, un dialect sătesc, vorbit deci mai mult la nivel rural, în mediul urban vorbindu-se mai mult limba germană standard sau literară (Hochdeutsch, Standarddeutsch sau Standardhochdeutsch), dar există dialecte săsești vorbite inclusiv la nivel urban. Totodată, dialectul săsesc se împarte în mai multe subdialecte în funcție de zonele etnografice unde este vorbit în Transilvania de populația nativă de sași, existând astfel o policromie lingvistică în clasificarea acestuia. În total, conform unei estimări publicate de website-ul Omniglot, dialectul săsesc este vorbit de circa 200.000 de vorbitori nativi în întreaga lume, în trecut existând circa 250 de subdialecte săsești inteligibile mutual între acestea.[3] Conform website-ului Siebenbuerger.de, localitățile native ale sașilor transilvăneni sunt în număr total de 259.[4]

„...În 800 de ani, dialectul săsesc a trebuit să se dezvolte în mod obligatoriu, prin imigrări și emigrări, prin climă și prin contactele cu vecinii de munte și de șes, ca un tip de limbă nouă și care nu mai apare sub această formă nicăieri în lume, astfel încât numai pedanteria se mai poate aștepta azi, după 800 de ani, să se fi păstrat <<identitatea>> inițială. Cuvântul vrăjit care dezleagă și această ghicitoare se numește evoluție.”
—Gustav Kisch - Siebenbürgen im Lichte der Sprache (i.e., Transilvania în lumina limbii), în: Archiv, vol. 45, 1929, p. 188.

Origini

Încercările lingviștilor care au dorit să găsească în evoluția dialectului săsesc o periodizare, se pot sintetiza în următoarele faze stabilite de Andreas Scheiner:

  • originea renană a cărei amprentă se stabilește după anul 1141;
  • asimiliarea elementelor saxone după anul 1241;
  • influența Reformei luterane de după anul 1522, introdusă de către Johannes Honterus precum și a limbii germane moderne;
  • limpezirea și conturarea dialectului după anul 1666 când Johannes Tröster publică la Nürnberg: „Das Alt und Neu-Teutsche Dacia” (i.e., Vechea și noua Dacie germană).[5]

Așezarea geografică a localităților populate de sași precum și locul de origine al coloniștilor și-a pus amprenta asupra limbii localnicilor. Astfel, după lungi cercetări și investigații, istoricul și germanistul Kurt Rein (german bucovinean) a stabilit că influența limbii vorbite în sudul Germaniei asupra graiurilor din nordul Transilvaniei constituie diferența principală față de graiurile vorbite în sudul Transilvaniei.[6] Specialiștii deosebesc două dialecte:

  • cel vorbit în nordul Transilvaniei care este reprezentat de două zone distincte având ca centre regionale Bistrița și Reghin din Districtul Bistriței.
  • cel vorbit în sudul Transilvaniei având o diversitate accentuată de centrele administrative scăunale, după cum urmează:
    • Scaunul Orăștiei, Scaunul Sebeșului și Scaunul Miercurea împreună cu Podișul Secașelor;
    • Scaunul Sibiului și Scaunul Nocrich;
    • Scaunul Cincului;
    • Scaunul Sighișoarei și capitulii Băgaciu și Laslea;
    • Două Scaune (Scaunul Mediașului și Scaunul Șeica) și capitulul Bălcaci;
    • Scaunul Rupea;
    • Brașov și Țara Bârsei.[7]

Modul de autoadministrare și uneori izolarea geografică a diferitelor localități a generat o „policromie” de graiuri săsești locale. Cu toate acestea, dialectul vorbit a ajuns în cele din urmă la o structură unitară, chiar dacă unele caracteristici ale sale sunt datorate unor regiuni mai restrânse. Ca și alte dialecte care s-au dezvoltat departe de teritoriile de origine, dialectul săsesc a păstrat o mulțime de forme lingvistice medievale (i.e., din Althochdeutsch sau „germana veche” în traducere respectiv Mittelhochdeutsch sau „germana de mijloc”, literalmente) care sunt inexistente sau foarte rare în alte dialecte din Germania de astăzi.

Lexicul săsesc, pe lângă fondul principal de cuvinte de proveniență germană, mai conține și:

  • cuvinte care au înțeles diferit față de cuvintele din limba literară germană;
  • cuvinte specifice săsești;
  • cuvinte dispărute din limba germană și din alte dialecte (dată fiind izolarea geografică a dialectului față de restul spațiului germanofon european și a naturii arhaice a dialectului);
  • cuvinte dialectale germane;
  • cuvinte preluate din limba română și limba maghiară.[8]

Denumiri regionale

În dialectul săsesc, sașii din Țara Bârsei (germană Burzenland) sunt cunoscuți ca Burduzen (singular Burduz) în timp ce sașii din zona județului Sibiu (i.e., regiunea etnografică Altland) ca Hosmoken (singular Hosmok). De asemenea, în propriul lor dialect, sașii din Transilvania își spun Siweberjer Såksen sau, mai simplu, doar Soxen (plural masculin; singular masculin Sox sau Soax) respectiv Soxinnen plural feminin pentru săsoaice (singular feminin Soxinne).

Galerie

Vezi și

  • Limbile germanice
  • Germanii din România
  • Siebenbürgischer Volksfreund (revistă în dialectul săsesc în circulație între 1886 și 1895)
  • Viktor Kästner - poet în dialectul săsesc
  • Georg Friedrich Marienburg - lingvist și istoric sas
  • Josef Haltrich - scriitor sas de basme săsești
  • Georg Daniel Teutsch - episcop și intelectual sas
  • Michael Königes - scriitor sas
  • Stefan Sienerth - specialist în lexicografia dialectului săsesc
  • Egon Machat - dramaturg de comedie în dialectul săsesc
  • Robert Schuster - poet în dialectul săsesc
  • Friedrich Schuster - scriitor în dialectul săsesc
  • Fritz Schuller - poet în dialectul săsesc
  • Anna Schuller-Schullerus - dramaturgă în dialectul săsesc
  • Dutz Schuster - scriitor umorist în dialectul săsesc
  • Otto Piringer - scriitor în dialectul săsesc
  • Karl Gustav Reich - poet și scriitor în dialectul săsesc
  • Paul Rampelt - poet în dialectul săsesc
  • Im Holderstrauch (Sub crengi de soc), cântec popular săsesc în dialectul săsesc, versuri de Carl Römer, muzică/instrumentație de Hermann Kirchner

Note

  1. ↑ Vorbitorul nativ își spune povestea de viață și detaliază copilăria precum și procesul de școlarizare ca inginer din Transilvania natală (mai precis calificat ca inginer agricol la Ackerbauschule, i.e., Școala agricolă).
  1. ↑ Prof. dr. Thomas Nägler - Așezarea sașilor în Transilvania - București, Editura Kriterion, 1992, p. 175.
  2. ↑ Helmut Protze (). „Die Zipser Sachsen im sprachgeographischen und sprachhistorischen Vergleich zu den Siebenbürger Sachsen (i.e., Țipțerii în comparație lingvistico-geografică și lingvistico-istorică cu sașii transilvăneni)”. Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde. Accesat în .
  3. ↑ „Transylvanian Saxon (Siweberjesch Såksesch)”. Omniglot. Accesat în .
  4. ↑ „Liste der Ortschaften”. Siebenbuerger.de. Accesat în .
  5. ↑ A. Scheiner - Denkzeiten siebenbürgisch-sächsischer Sprachgeschichte - în: Korrespondenzblatt des Vereins fur siebenbürgische Landeskunde, vol. 49, 1926, p. 72-77; Karl Kurt Klein - Das Rätsel der siebenbürgischen Sprachgeschichte - în: Transsylvanica, p. 90-139.
  6. ↑ Kurt Rein - Der bairische Anteil am Siebenbürgisch-Sächsischen nach den Karten des Siebenbürgisch-sächsischen Sprachatlasses, în: Sudostdeutsches Archiv, 1963.
  7. ↑ Prof. dr. Thomas Nägler - Așezarea sașilor în Transilvania - București, Editura Kriterion, 1992, p. 176.
  8. ↑ Bernhard Capesius - Wesen und Werden des Siebenbürgisch-Sächsischen (i.e. Esența și dezvoltarea dialectului săsesc), vol.8/1, 1965, p. 19 și 22-25.

Bibliografie

  • de A. Scheiner - Denkzeiten siebenbürgisch-sächsischer Sprachgeschichte - în: Korrespondenzblatt des Vereins fur siebenbürgische Landeskunde, 1926.

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.