Cultura Boian
Numele culturii neolitice provine de la prima așezare descoperită pe o insulă a lacului Boian în sudul provinciei românești Muntenia, în valea Dunării.
Datare
Cultură a neoliticului mijlociu și recent, în parte contemporană cu cultura Hamangia, a fost împărțită în patru etape; ultima, numită Spanțov, datează din prima jumătate a mileniului V î.H.
Cultura Boian precede cultura Gumelnița și datează din epoca neolitică, iar primele fragmente de tip Boian au fost descoperite de G. Westen în anul 1867[1], cu prilejul săpăturilor efectuate în apropiere de satul Brăduț din județul Brașov.[2]
Astfel a început prima perioadă din istoria cercetărilor referitoare la cultura Boian, care s-a încheiat în 1923 când au fost descoperite (de Radu Vulpe și Vladimir Dumitrescu) așezarea Boian A.[3]
Situare geografică
Acoperă o zonă geografică destul de restrânsă în timpul etapei timpurii (Muntenia), apoi teritoriul se extinde mai ales în direcția Mării Negre, până la a suprapune aria culturii Hamangia în Dobrogea. Cultura este cunoscută în Bulgaria sub numele de Marița.[4]
Locuirea
La început, așezările sunt destul de modeste, situate pe terase și în văi. În etapele dezvoltate, locuirea succesivă pe același loc și în așezări mai bine organizate, uneori fortificate, a dat naștere tell-urilor care au fost foarte frecvent reocupate în timpul culturii Gumelnița.
Producția materială caracteristică
Ceramica este decorată cu motive geometrice realizate excizie și încrustație cu pastă albă; au fost descoperite și câteva obiecte din aramă, produse în fazele târzii. Rituri funerare : Inhumația în poziție chircită este modul privilegiat de înmormântare.
Referințe și note
- ↑ Frînculeasa, Alin (). Epoca neolitică în nordul Munteniei. Ploiești - Mileniul III. p. 58.
- ↑ Eugen Comșa, Istoria comunităților culturii Boian, Editura Academiei, București, 1974, p.9
- ↑ Sterian Ana, Cultura Boian, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2010 la
- ↑ France - Le ministère de la culture et de la communication, Cultura Boian la Arhivat în , la Wayback Machine.
Bibliografie
- Citeva date despre ritul funerar al culturii Boian, Eugen Comșa, 1958
- Istoria comunităților culturii Boian, Eugen Comșa, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1974