Colonița, Chișinău
| Colonița | |||
| — Sat — | |||
Primăria localității | |||
| |||
Colonița Colonița (Moldova) | |||
| Coordonate: 🌍 / 🌍 | |||
|---|---|---|---|
| Țară | Republica Moldova | ||
| Municipiu | Chișinău | ||
| Guvernare | |||
| - Primar | Angela Zaporojan (MAN[1], 2023) | ||
| Altitudine | 133 m.d.m. | ||
| Populație (2014)[2] | |||
| - Total | 3.367 locuitori | ||
| Fus orar | EET (+2) | ||
| - Ora de vară (DST) | EEST (+3) | ||
| Cod poștal | MD-2082[3] | ||
| Prefix telefonic | 22 | ||
| Prezență online | |||
| www.colonita.md GeoNames | |||
Colonița este un sat din sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Este situat la 7 km est de Chișinău la poalele unui deal cu înălțimea de 104,7 m, care are aceeași denumire. Suprafața administrativă a satului este de 2.644 ha, dintre care suprafața fondului funciar constituie 1.464 ha; pășuni – 464 ha; fondul silvic – 332 ha, drumurile – 35 ha.
Conform datelor statistice din 2014, populația constituie 3.367 de oameni. Majoritatea absolută a locuitorilor o constituie moldovenii, dar sunt și alte naționalități: ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari, germani etc.
Istorie
Colonița s-a constituit istoric din satul cu aceeași denumire, precum și din localitățile Grecea de Jos și Ciocana Veche, ultimele fiind două seliști mici, apropiate una de alta, care s-au contopit cu Colonița. O altă localitate absorbită a fost Movileni, strămutat aici în anul 1965 d.Hr.
Conform unei legende, pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori ai acestor pământuri se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau șoproane mari din nuiele, acoperite cu paie, streșinile late fiind sprijinite cu stâlpi groși, asemănători unor coloane. În partea estică a localității se așterne un șes numit de pe atunci Valea Coloniței. De la o altitudine mai mare puteau fi observate ușor șirurile grinzilor verticale – colonițele din lemn. Prima mențiune a moșiei răzășești Colonița apare într-un document datat cu 1605. În același document, se regăsește textul „Colonița în apropiere de satul Mereni este a lui Ionașcu Grizunul și a lui Pavăl Grizunul fiind frați și prenepoții lui Gavriil Grizunul, ce pentru dreptate și slujbe credincioase a fost miluit de bătrânul domn Ștefan Voievod”. Există o teorie că în secolul al XVII-lea „bătrânul domn Ștefan” putea fi Ștefan cel Mare, altfel încât Colonița ar fi putut exista în timpul domniei acestuia.
Colonița este localitatea natală a lui Gheorghe Ghimpu, militant pentru independența Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, președinte interimar al țării (11 septembrie 2009 – 28 decembrie 2010), Dorin Chirtoacă, primar de Chișinău (2007-2018), cât și a poeților și scriitorilor Ion Proca (1945-2014) și Simion Ghimpu (1939-2010).
Biserica
Biserica din Colonița are hramul „Nașterea Maicii Domnului”, care se sărbătorește anual la 21 septembrie. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1909, această dată fiind inscripționată pe pristolul care se află în subsolul bisericii. A fost construită în aproximativ 4 ani, finalizându-se construcția cam în același timp ca în satul vecin, Budești, unde construcția bisericii începuse mai înainte. Pământul pe care a fost înălțată biserica a fost oferit de familia Mazîlu, a cărei proprietate fusese. Astfel, inaugurarea a avut loc în anul 1913. Din 1995 preot paroh este Victor Tofa.
Date demografice
Conform recensământului din 2014, în Colonița locuiesc 3.367 de persoane.
Structura etnică
Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004[4]:
| Grup etnic | Populație | Procentaj |
|---|---|---|
| Băștinași declarați Moldoveni Băștinași declarați Români | 2.988 148 | 89,46% 4,43% |
| Ruși | 85 | 2,54% |
| Ucraineni | 84 | 2,51% |
| Bulgari | 14 | 0,42% |
| Găgăuzi | 5 | 0,15% |
| Polonezi | 2 | 0,06% |
| Țigani | 1 | 0,03% |
| Alții | 13 | 0,39% |
| Total | 3.340 | 100% |
Administrație și politică
Componența Consiliului local Colonița (13 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[5] este următoarea:
| Partid | Consilieri | Componență | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Mișcarea Alternativa Națională | 8 | |||||||||
| Partidul Acțiune și Solidaritate | 3 | |||||||||
| Partidul Liberal | 1 | |||||||||
| Partidul Democrația Acasă | 1 | |||||||||
Galerie de imagini
- Centrul de Creație și Agrement din Colonița.
- Răstignirile cimitirului abandonat „de la Greaca”.
- Peisaj de lângă localitate.
Note
- ↑ „Alegerea Primarului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală sătească Colonița”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în .[nefuncțională – arhivă]
- ↑ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în .
- ↑ http://date.gov.md/ro/system/files/resources/2015-11/coduri%20postale%20RM.xlsx Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md
- ↑ „Alegerea Consiliului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală sătească Colonița”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în .[nefuncțională – arhivă]
Bibliografie
- Colonița. Geneză... prezent... nemurire... Chișinău, p. 3-6
- Ion Proca. Colonița Infinitului. Chișinău, 2001, p. 4
Legături externe
Materiale media legate de Colonița la Wikimedia Commons