Turismul în Bulgaria

Localizarea siturilor patrimoniului Mondial UNESCO în Bulgaria

Turismul este un sector economic important al Bulgariei. Situată la răscrucea dintre Orient și Vest, Bulgaria a fost casa multor civilizații: traci, greci, romani, romani răsăriteni sau bizantini, slavi, bulgari și otomani. Țara este bogată în obiective turistice și artefacte istorice, împrăștiate printr-un teritoriu relativ mic și ușor accesibil. Bulgaria este cunoscută la nivel internațional pentru stațiunile sale de pe litoral și de iarnă.

Bulgaria a atras aproape 12 milioane de turiști străini în 2017, potrivit Băncii Mondiale. [1] Turiștii din cinci țări (România, Turcia, Grecia, Germania și Rusia) reprezintă aproximativ 50% din totalul vizitatorilor.[2] Sectorul a contribuit la 15% din PIB și a susținut 150.000 de locuri de muncă în 2014.[3][4]

În această țară, sunt mai multe locuri istorice, precum și stațiuni de iarnă, ca Boroveț, Bansko și Pamporovo. Alte stațiuni, ca Nessebar, Sozopol și Varna se află pe coasta Mării Negre și sunt populare vara.

Atracții turistice

Situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO și Lista Patrimoniului Cultural Imaterial

În Bulgaria există zece situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Primele patru proprietăți au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial în 1979, iar ultima în 2017. Bulgaria are în prezent șaisprezece proprietăți suplimentare pe Lista indicativă.[5] Nestinarstvo, un dans ritual al focului de origine tracică,[6] este inclus în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Biserica Boiana
Biserica Boiana  
Călărețul din Madara
Călărețul din Madara  
Rezervația naturală Srebărna
Rezervația naturală Srebărna  
Nestinarstvo/Anastenaria - obicei popular
Nestinarstvo/Anastenaria - obicei popular  
Covor de Ciprovți
Covor de Ciprovți  
Surva, jocuri cu măști
Surva, jocuri cu măști  
Târgul de folclor Koprivștița
Târgul de folclor Koprivștița  
Martenița
Martenița  

Turism etnic, cultural și istoric

Patrimoniul cultural bulgar are multe fețe și manifestări - rezervații și monumente arheologice, muzee, galerii, calendar cultural bogat, folclor păstrat și monumente arhitecturale magnifice.

Monumente și situri istorice

Țareveț și Veliko Tărnovo
Țareveț și Veliko Tărnovo  
Catedrala Alexandr Nevski
Catedrala Alexandr Nevski  
Adunarea Națională a Bulgariei
Adunarea Națională a Bulgariei  
Monumentul din Șipka  
Teatrul roman din Plovdiv
Teatrul roman din Plovdiv  
Perperikon
Perperikon  
Podul Diavolului (Arda)
Podul Diavolului (Arda)  
Nicopolis ad Istrum
Nicopolis ad Istrum  
Mormântul tracic de la Aleksandrovo
Mormântul tracic de la Aleksandrovo  
Cetatea Belogradcik
Cetatea Belogradcik  
Dohodno Zdanie
Dohodno Zdanie  
Bazilica Mare, Pliska
Bazilica Mare, Pliska  
Pod acoperit, Loveci
Pod acoperit, Loveci  
Cetățuia lui Asan
Cetățuia lui Asan  
Euxinograd
Euxinograd  
Monumentul a 1300 de ani din Bulgaria din Șumen
Monumentul a 1300 de ani din Bulgaria din Șumen  
Fortăreața din Cerven
Fortăreața din Cerven  
Villa Armira
Villa Armira  
Buzludja
Buzludja  
Palatul Vrana
Palatul Vrana  
Mormântul tracic de la Tatul
Mormântul tracic de la Tatul  

Muzee

Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie  
Muzeul Național de Arheologie
Muzeul Național de Arheologie  
Galeria Națională de Artă Străină
Galeria Națională de Artă Străină  
Muzeul Național de Istorie Militară
Muzeul Național de Istorie Militară  
Muzeul Național de Istorie Naturală
Muzeul Național de Istorie Naturală  
Muzeul de Istorie din Sofia
Muzeul de Istorie din Sofia  
Muzeul Național "Vasil Levski", Karlovo
Muzeul Național "Vasil Levski", Karlovo  
Muzeul Național al Transporturilor
Muzeul Național al Transporturilor  
Muzeul Dorkovo
Muzeul Dorkovo  
Panorama din Plevna
Panorama din Plevna  
Agușevi konați, Moghilița
Agușevi konați, Moghilița  
Muzeul trandafirului, Kazanlăk
Muzeul trandafirului, Kazanlăk  
Observatorul Rojen
Observatorul Rojen  
Muzeul vinului
Muzeul vinului  
Muzeul Umorului și Satirei  
Delfinariu din Varna
Delfinariu din Varna  
Muzeul minerului, Pernik
Muzeul minerului, Pernik  
Muzeul de Arheologie din Varna
Muzeul de Arheologie din Varna  
Muzeul Artei Socialiste, Sofia
Muzeul Artei Socialiste, Sofia  
Muzeul Mozaicului, Devnea
Muzeul Mozaicului, Devnea  

Comori tracice

Tracii au făcut obiecte de aur și argint frumos ornamentate, cum ar fi diverse tipuri de vase, rhytoni, măști faciale, pectorale, bijuterii, arme etc. Obișnuiau să îngroape tezaure bogate de obiecte prețioase atât pentru a le ascunde în vremuri de invazii și tulburări inamice, cât și în scopuri rituale. Până în prezent, au fost dezgropate peste 80 de comori tracice în Bulgaria, care a fost leagănul civilizației tracice.

Comoara din Panaghiuriște
Comoara din Panaghiuriște  
Comoara din Rogozen (Rogozen, Vrața)
Comoara din Rogozen (Rogozen, Vrața)  
Comoara din Vălcitrăn (Vălcitrăn, Plevna)
Comoara din Vălcitrăn (Vălcitrăn, Plevna)  
Masca de aur a lui Teres I
Masca de aur a lui Teres I  
Cap din bronz al lui Seuthes al III-lea găsit în Goliamata Kosmatka
Cap din bronz al lui Seuthes al III-lea găsit în Goliamata Kosmatka  
Comoara din Lukovit
Comoara din Lukovit  
Comoara din Letnița
Comoara din Letnița  
Comoara tracică din Iakimovo
Comoara tracică din Iakimovo  
Comoara tracică din Ravnogor
Comoara tracică din Ravnogor 
Un colier de aur trac găsit în Arabadjiiska Mogila
Un colier de aur trac găsit în Arabadjiiska Mogila  
Figurine de aur din Sinemoreț
Figurine de aur din Sinemoreț 
Coif tracic găsit la Pletena
Coif tracic găsit la Pletena  
Vazovo Thracian Pegasus
Vazovo Thracian Pegasus  
Kralevo Treasure
Kralevo Treasure  
Golden treasure found in the Sveshtari Mound
Golden treasure found in the Sveshtari Mound  
King Cotys I's Borovo Treasure
King Cotys I's Borovo Treasure  
Odrysian Wreath of Cersobleptes, Zlatinica-Malomirovo
Odrysian Wreath of Cersobleptes, Zlatinica-Malomirovo  
Mogilanska Mogila funeral offerings
Mogilanska Mogila funeral offerings  

Turismul rural

Casa sătească bulgară este o întruchipare a statutului social, meșteșugului și a tradițiilor proprietarului. Multe clădiri vechi care demonstrează acest tip de arhitectură – de exemplu în satele Arbanasi, Leshten, Kovachevitsa, Melnik – s-au păstrat până în zilele noastre.

Koprivshtitsa
Koprivshtitsa  
Etar
Etar  
Dryanovo
Dryanovo  
Elena
Elena  
Tryavna
Tryavna  
Lovech, Varosha
Lovech, Varosha  
Bozhentsi
Bozhentsi  
Kovachevitsa
Kovachevitsa  
Zheravna
Zheravna  
Arbanasi
Arbanasi  
Shiroka Laka
Shiroka Laka  
Leshten
Leshten  
Dolen
Dolen  
Brashlyan
Brashlyan  
Stefanovo
Stefanovo  
Kosovo
Kosovo  

Turismul urban tip city-break

Mănăstirile

În cursul secolului al XIII-lea și mai ales în timpul secolului al XIV-lea construcția mănăstirilor a prosperat. Din cauza vremurilor tulburi multe mănăstiri semănau cu fortărețele. De obicei aveau formă dreptunghiulară, iar clădirile înconjurau o curte în care se afla biserica principală. Din exterior aveau ziduri înalte de piatră întărite cu contraforturi, iar din interior erau galerii cu mai multe magazine care duceau spre chiliile călugărilor.

Rila Monastery
Rila Monastery  
Rozhen Monastery
Rozhen Monastery  
Bachkovo Monastery
Bachkovo Monastery  
Troyan Monastery
Troyan Monastery  
Drianovo Monastery
Drianovo Monastery  
Sokolski Monastery
Sokolski Monastery  
Cherepishki Monastery
Cherepishki Monastery  
Shipka Monastery
Shipka Monastery  
Zemen Monastery
Zemen Monastery  
Aladzha Monastery
Aladzha Monastery  
Basarbovo Monastery
Basarbovo Monastery  
Transfiguration Monastery
Transfiguration Monastery  

Biserici

Boyana Church
Boyana Church  
Rock-hewn Churches
Rock-hewn Churches  
Churches of Nessebar
Churches of Nessebar  
Church of the Nativity of Christ in Arbanasi
Church of the Nativity of Christ in Arbanasi  
Church of Sveta Arhangeli Mikhail & Gavril, Arbanasi
Church of Sveta Arhangeli Mikhail & Gavril, Arbanasi  
Church of St Petka, Vukovo
Church of St Petka, Vukovo  
Church of St Demetrius, Boboshevo
Church of St Demetrius, Boboshevo  
Church of the Holy Mother of God, Asen's Fortress
Church of the Holy Mother of God, Asen's Fortress  
Church of St Peter, Berende
Church of St Peter, Berende  
Saint Nicholas, Slokostitsa
Saint Nicholas, Slokostitsa  

Festivaluri și evenimente

Rozhen National Folklore Fair
Rozhen National Folklore Fair  
Epiphany's horo in Kalofer
Epiphany's horo in Kalofer  
Festival of the rose, Kazanlak
Festival of the rose, Kazanlak  
Spirit of Burgas
Spirit of Burgas  
Kavarna Rock Fest
Kavarna Rock Fest  
July Morning, at Kamen Bryag
July Morning, at Kamen Bryag  
Paneurhythmy dances at the Seven Rila Lakes
Paneurhythmy dances at the Seven Rila Lakes  
Tsarevets Sound and Light
Tsarevets Sound and Light  
Surva, Masquerade games
Surva, Masquerade games  
Koprivshtitsa folklore fair
Koprivshtitsa folklore fair  

Stațiuni și turism în natură

Stațiuni la mare

Turismul în Bulgaria se află în Bulgaria
Nisipurile de Aur
Nisipurile de Aur
Plaje în Bulgaria

Coasta bulgară a Mării Negre este pitorească și diversă. Plajele cu nisip alb și auriu ocupă aproximativ 130 km din cei 378 km de lungime de coastă. Temperaturile din timpul lunilor de vară sunt foarte potrivite pentru turismul marin, iar temperatura apei permite scăldatul în mare din mai până în octombrie. Înainte de 1989, coasta bulgară a Mării Negre era cunoscută la nivel internațional sub numele de Riviera Roșie. De la căderea Cortinei de Fier, însă, porecla sa a fost schimbată în Riviera Bulgariei.

Rusalka
Rusalka  
Albena
Albena  
Kiten
Kiten  
Golden Sands
Golden Sands  
Constantine and Helena
Constantine and Helena  
Irakli
Irakli  
Sinemorets
Sinemorets  
Kamchia
Kamchia  
Dyuni
Dyuni  
Shkorpilovtsi
Shkorpilovtsi  
Byala
Byala  
Sunny Beach
Sunny Beach  

Drumeții și schi

Țara are mai multe zone de schi care oferă condiții excelente pentru schi, snowboard, schi running și alte sporturi de iarnă.

Borovets
Borovets  
Pamporovo
Pamporovo  
Osogovo
Osogovo  
Malyovitsa
Malyovitsa  
Vitosha
Vitosha  
Uzana
Uzana  

Parcuri naționale

Bulgaria are 3 parcuri naționale, 11 parcuri naturale și 55 de rezervații naturale.[9] Primul parc natural din Bulgaria și Peninsula Balcanică este Parcul Natural Vitoșa, înființat în 1934.

Pirin National Park
Pirin National Park  
Rila National Park
Rila National Park  
Central Balkan National Park
Central Balkan National Park  
Belasitsa Nature Park
Belasitsa Nature Park  
Bulgarka Nature Park
Bulgarka Nature Park  
Vitosha Nature Park
Vitosha Nature Park  
Golden Sands Nature Park
Golden Sands Nature Park  
Persina Nature Park
Persina Nature Park  
Sinite Kamani Nature Park
Sinite Kamani Nature Park  
Strandzha Nature Park
Strandzha Nature Park  
Rusenski Lom Nature Park
Rusenski Lom Nature Park  
Shumensko Plato Nature Park
Shumensko Plato Nature Park  

Peșteri și cascade

Până în 2002, în Bulgaria au fost descoperite aproximativ 4.500 de formațiuni subterane.[10] Cele mai vechi înregistrări scrise despre peșterile din Bulgaria se găsesc în manuscrisele personajului și istoricului renașterii naționale bulgare din secolul al XVII-lea Petar Bogdan. Prima societate speologică bulgară a fost înființată în 1929. Peșterile din țară sunt locuite de peste 700 de specii de nevertebrate și de 32 din cele 37 de specii de lilieci găsite în Europa.

Devil's Throat Cave
Devil's Throat Cave  
Bacho Kiro cave
Bacho Kiro cave  
Devetashka cave
Devetashka cave  
Ledenika
Ledenika  
Magura Cave
Magura Cave  
Prohodna
Prohodna  
Saeva dupka
Saeva dupka  
Snezhanka (cave)
Snezhanka (cave)  
Uhlovitsa
Uhlovitsa  
Babsko Praskalo
Babsko Praskalo  
Borov Kamak
Borov Kamak  
Emen
Emen  
Raysko Praskalo
Raysko Praskalo  
Etropole Waterfall
Etropole Waterfall  
Karlovsko Praskalo
Karlovsko Praskalo  
Krushuna Falls
Krushuna Falls  
Popinolashki waterfall
Popinolashki waterfall  
Skakavitsa Waterfall
Skakavitsa Waterfall  

Forme de relief și formațiuni ale naturii

Seven Rila Lakes
Seven Rila Lakes  
The Stone Mushrooms
The Stone Mushrooms  
Belogradchik Rocks
Belogradchik Rocks  
The Stone Desert
The Stone Desert  
Trigrad Gorge
Trigrad Gorge  
Stob Pyramids
Stob Pyramids  
Zlatnite Mostove
Zlatnite Mostove  
Marvelous Bridges
Marvelous Bridges  
Iskar Gorge
Iskar Gorge  
Ritlite
Ritlite  
Melnik Earth Pyramids
Melnik Earth Pyramids  
Rock wedding, Kardzhali
Rock wedding, Kardzhali  

Statistici

Sosiri după țară

Majoritatea vizitatorilor care soseau în Bulgaria pe termen scurt proveneau din următoarele țări de naționalitate: [11] [12] [13] [14]

Poziție Țară 2019 2018 2017 2016 2015
1 România3.400.3402.035.6061.943.4361.743.6971.499.854
2 Turcia1.628.2311.534.8091.437.2761.312.8951.237.841
3 Grecia1.277.6101.290.3131.272.9971.157.0621.024.527
4 Germania1.245.4001.063.5021.046.2191.003.030826.142
5 Serbia679.336632.902541.303490.668501.091
6 Macedonia de Nord670.450609.591583.026562.365506.052
7 Ucraina596.993487.400388.645342.214310.777
8 Regatul Unit589.342424.384352.054281.777250.038
9 Rusia460.770522.085565.754589.844493.989
10 Polonia445.316474.984424.724388.833285.455
11 Franța250.014260.099231.348195.571171.305
12 Israel246.404245.567209.304183.846155.276
13 Cehia214.550236.265209.218219.349160.978
14 Austria214.179217.541216.986204.489175.024
15 Țările de Jos176.122193.362183.755147.882125.378
16 Italia167.658181.770177.250152.078143.446
17 Belgia155.367170.146152.739119.429100.777
18 Ungaria111.132102.956111.405118.805102.189
19 Statele Unite109.283101.22090.96382.46581.979
20 Slovacia87.227101.88781.31878.16774.770
Total[15]14.450.40011.596.16710.604.3969.316.624

Note

  1. „Worldbank Tourism in Bulgaria”. Worldbank.org. Accesat în .
  2. „Arrivals of visitors from abroad to Bulgaria by months and by country of origin - National statistical institute”. Nsi.bg. Arhivat din original la . Accesat în .
  3. http://www.nsi.bg/bg/content/2206/ [nefuncțională]
  4. „Statistical references 2013 - National Statistical Institute” (PDF). Statlib.nsi.bg. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  5. „UNESCO World Heritage Centre - Tentative List: Bulgaria”. UNESCO World Heritage Centre. Accesat în .
  6. MacDermott, Mercia (). Bulgarian Folk Customs. Jessica Kingsley Publishers. p. 226. ISBN 1-85302-485-6. Accesat în . While dancing round fires and jumping over fires forms part of many Slav customs, dancing on fire does not, and it is therefore likely that nestinarstvo was inherited by the Bulgarians from the Hellenized Thracians who inhabited the land before them.
  7. Centre, UNESCO World Heritage. „UNESCO World Heritage Centre - New Inscribed Properties (2017)”. Whc.unesco.org. Accesat în .
  8. Centre, UNESCO World Heritage. „UNESCO World Heritage Centre - New Inscribed Properties (2017)”. Whc.unesco.org. Accesat în .
  9. „Register of protected areas in Bulgaria”. Executive Environment Agency. Accesat în .
  10. География на България. Физическа и социално-икономическа география. „ФорКом“. . p. 64. ISBN 954-464-123-8.
  11. „Arrivals of visitors from abroad to Bulgaria by months and by country of origin - National statistical institute”. Nsi.bg. Arhivat din original la . Accesat în .
  12. „Tourism figures : Purpose of visit” (XLS). Nsi.bg. Accesat în .
  13. http://www.nsi.bg/sites/default/files/files/data/timeseries/TUR_1.3_For_en.xls Format:Bare URL spreadsheet
  14. http://www.nsi.bg/sites/default/files/files/data/timeseries/TUR_1.4_For_en.xls Format:Bare URL spreadsheet
  15. „Резултат от справка”.

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.