Trioxid de stibiu
| Trioxid de stibiu | |
![]() | |
![]() | |
| Nume IUPAC | Oxid de antimoniu (III) |
|---|---|
| Alte denumiri | Oxid stibios Oxid antimonos |
| Identificare | |
| Număr CAS | 1309-64-4 |
| PubChem CID | 14794 |
| Informații generale | |
| Formulă chimică | Sb2O3 |
| Aspect | solid alb |
| Masă molară | 291,518 g/mol |
| Proprietăți | |
| Densitate | 5,2 g/cm3 (senarmontit)[1] 5,67 g/cm3 (valentinit)[1] |
| Starea de agregare | solidă |
| Punct de topire | 656 °C |
| Punct de fierbere | 1 425 °C (sublimă) |
| Pericol | |
| Fraze R | R40 |
| Fraze S | (S2), S22, S36/37 |
![]() | |
| NFPA 704 | |
0
2
0
| |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Trioxidul de stibiu este un compus anorganic cu formula Sb2O3. Este cel mai important compus comercial al elementului stibiu. În natură se găsește sub forma a două minerale: valentinit și senarmontit. [2] Ca majoritatea oxizilor polimerici, Sb2O3 se dizolvă în soluție apoasă cu hidroliză.
Referințe
- 1 2 en Antimony trioxide, în baza de date Hazardous Substances Data Bank, accesat pe 17 iunie 2014.
- ↑ Greenwood, N. N.; & Earnshaw, A. (1997). Chemistry of the Elements (Ediția II), Oxford:Butterworth-Heinemann. ISBN 0-7506-3365-4.
Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.



