Sateliții naturali ai lui Jupiter

Jupiter și cei mai mari 4 sateliți ai săi.
(Imaginea este un montaj: nu poate exista în realitate un astfel de aliniament)

Există 95 de sateliți cunoscuți ai lui Jupiter, fără a lua în calcul un număr de satelici mici care probabil au fost aruncați de pe sateliții interiori. Toate împreună, formează un sistem de satelit care se numește sistemul Jovian. Cele mai masive dintre sateliți sunt cei patru sateliți galileeni: Io, Europa, Ganymede și Callisto, care au fost descoperiți în mod independent în 1610 de Galileo Galilei și Simon Marius și au fost primele obiecte găsite care orbitează un corp care nu era nici Pământul, nici Soarele. Mult mai recent, începând cu 1892, au fost detectate zeci de sateliți jovieni mult mai mici și au primit nume ale iubitorilor (sau alți parteneri) sau fiicelor zeului roman Jupiter sau echivalentul său grec Zeus. Sateliții galileeni sunt de departe cele mai mari și mai masive obiecte care-l orbitează pe Jupiter, restul de 91 de sateliți cunoscuți și inelele compunând împreună doar 0,003% din masa totală care orbitează.

Dintre sateliții lui Jupiter, opt sunt sateliți regulați cu orbite prograde și aproape circulare, care nu sunt foarte înclinate față de planul ecuatorial al lui Jupiter. Sateliții galileeni au o formă aproape sferică datorită masei lor planetare și, prin urmare, ar fi considerați cel puțin planete pitice dacă ar fi pe orbită directă în jurul Soarelui. Ceilalți patru sateliți obișnuiți sunt mult mai mici și mai aproape de Jupiter; acestea servesc ca surse de praf care formează inelele lui Jupiter. Restul sateliților lui Jupiter sunt sateliți neregulați ale căror orbite prograde și retrograde sunt mult mai îndepărtate de Jupiter și au înclinații și excentricități mari. Acești sateliți au fost probabil capturați de Jupiter de pe orbite solare. Douăzeci și trei dintre sateliții neregulați nu au fost încă numiți oficial.

Caracteristici

Sateliții galileeni. De la stânga la dreapta, în ordinea creșterii distanței față de Jupiter: Io ; Europa ; Ganymede ; Callisto.

Caracteristicile fizice și orbitale ale sateliților variază foarte mult. Cei patru galileeni au peste 3.100 kilometri (1.900 mi) în diametru; cel mai mare Galilean, Ganymede, este al nouălea obiect ca mărime din Sistemul Solar, după Soare și șapte dintre planete, Ganymede fiind mai mare decât Mercur. Toți ceilalți sateliți jovieni au mai puțin de 250 kilometri (160 mi) în diametru, majoritatea cu abia depășind 5 kilometri (3,1 mi). [note 1] Formele lor orbitale variază de la aproape perfect circular la extrem de excentric și înclinat, iar multe se rotesc în direcția opusă rotației lui Jupiter ( mișcare retrogradă ). Perioadele orbitale variază de la șapte ore (luând mai puțin timp decât îi ia lui Jupiter pentru a se roti în jurul axei sale), până la aproximativ trei mii de ori mai mult (aproape trei ani pământeni).

Origine și evoluție

Masele relative ale sateliților jovieni. Cei mai mici decât Europa nu sunt vizibili la această scară și combinați ar fi vizibili doar la o mărire de 100×.

Se crede că sateliții obișnuiți ai lui Jupiter s-au format dintr-un disc circumplanetar, un inel de gaz în acumulare și resturi solide, similar unui disc protoplanetar [1] [2] Ei pot fi rămășițele a mulți sateliți de masă galileană care s-au format la începutul istoriei lui Jupiter. [1] [3]

Simulările sugerează că, în timp ce discul avea o masă relativ mare la un moment dat, de-a lungul timpului a trecut prin el o fracțiune substanțială (câteva zeci de procente) din masa lui Jupiter capturată din nebuloasa solară. Cu toate acestea, doar 2% din masa proto-discului lui Jupiter este necesară pentru a explica sateliții existenți. [4] Astfel, mai multe generații de sateliți de masă galileană ar fi putut fi în istoria timpurie a lui Jupiter. Fiecare generație de sateiți s-ar fi putut prăpușii în Jupiter, din cauza tragerii de pe disc, sateliți noi formându-se apoi din noile resturi capturate din nebuloasa solară. [4] Până la formarea actualei (posibil a cincea) generație, discul se subțiase astfel încât să nu mai interfereze foarte mult cu orbitele sateliților. [5] Actualii sateliți galileeni au fost încă afectați, căzând în și fiind parțial protejați de o rezonanță orbitală între ei, care încă există pentru Io, Europa și Ganymede: ei sunt într-o rezonanță de 1:2:4. Masa mai mare a lui Ganymede înseamnă că ar fi migrat spre interior cu un ritm mai rapid decât Europa sau Io.[4] Disiparea mareică în sistemul jovian este încă în desfășurare și Callisto va fi probabil capturat în rezonanță în aproximativ 1,5 miliarde de ani, creând un lanț 1:2:4:8.[6]

Se crede că sateliții exteriori, neregulați, au provenit din asteroizi capturați, în timp ce discul protolunar era încă suficient de masiv pentru a absorbi o mare parte din impulsul lor și, astfel, a le capta pe orbită. Se crede că mulți au fost destrămați de solicitările mecanice în timpul capturii sau ulterior prin ciocniri cu alte corpuri mici, producând sateliții pe care le vedem astăzi. [7]

Descoperire

Jupiter și sateliții galileeni printr-un telescop de 25 cm Meade LX200.
Numărul de sateliți cunoscuți pentru fiecare dintre cele patru planete exterioare până în octombrie 2019. Jupiter are în prezent 80 de sateliți cunoscuți.

Istoricul chinez Xi Zezong a susținut că cea mai veche înregistrare a unui satelit jovian (Ganymede sau Callisto) a fost o notă a astronomului chinez Gan De a unei observații în jurul anului 364 î.Hr. referitoare la o „stea roșiatică”. [8] Cu toate acestea, primele observații certe ale sateliților lui Jupiter au fost cele ale lui Galileo Galilei în 1609. [9] Până în ianuarie 1610, el a văzut cei patru sateliți masivi galileeni cu telescopul său cu mărire de 20× și și-a publicat rezultatele în martie 1610. [10]

Simon Marius descoperise independent sateliții la o zi după Galileo, deși nu și-a publicat cartea pe acest subiect până în 1614. Chiar și așa, numele pe care Marius le-a atribuit sunt folosite astăzi: Ganymede, callisto, Io și Europa. [11] Nu au fost descoperiți sateliți suplimentari până când EE Barnard a observat-o pe Amalthea în 1892. [12]

Cu ajutorul fotografiei telescopice, au urmat rapid descoperiri suplimentare de-a lungul secolului al XX-lea. Himalia a fost descoperită în 1904, [13] Elara în 1905, [14] Pasiphae în 1908, [15] Sinope în 1914, [16] Lysithea și Carme în 1938, [17] Ananke în 1951, [18] și Leda în 1974 [19] Până în momentul în care sondele spațiale Voyager au ajuns la Jupiter, în jurul anului 1979, au fost descoperite 13 sateliți, fără a include Themisto, care fusese observat în 1975, [20] dar a fost pierdut până în 2000 din cauza datelor insuficiente de observație inițială. Sonda spațială Voyager a descoperit încă trei sateliți interiori în 1979: Metis, Adrastea și Thebe. [21]

Nu au fost descoperiți sateliți suplimentari timp de două decenii, dar între octombrie 1999 și februarie 2003, cercetătorii au descoperit încă 34 de sateliți folosind detectoare sensibile de la sol. [22] Acestea sunt sateliți mici, pe orbite lungi, excentrice, în general retrograde și cu o medie de 3 kilometri (1,9 mi) în diametru, cel mai mare având doar 9 kilometri (5,6 mi). Se crede că toți acești sateliți au fost asteroizi sau poate comete capturate, posibil fragmentate în mai multe bucăți. [23] [24]

Până în 2015, au fost descoperite un total de 15 sateliți suplimentari. [25] Alți doi au fost descoperiți în 2017 de echipa condusă de Scott S. Sheppard de la Carnegie Institution for Science, ducând totalul la 69. [26] La 17 iulie 2018, Uniunea Astronomică Internațională a confirmat că echipa lui Sheppard a descoperit încă zece sateliți în jurul lui Jupiter, ducând numărul total la 79. [27] Printre aceștia se numără Valetudo, care are o orbită progradă, dar se încrucișează cu mai mulți sateliți care au orbite retrograde, făcând probabil o eventuală coliziune – la un moment dat pe o scară de timp de miliarde de ani. [27]

În septembrie 2020, cercetătorii de la Universitatea din Columbia Britanică au identificat 45 de sateliți candidați dintr-o analiză a imaginilor de arhivă realizate în 2010 de Telescopul Canada-Franța-Hawaii. [28] Acești candidați au fost în principal mici și slabi, până la o magnitudine de 25,7 sau peste 800 m (0,50 mi). în diametru. Din numărul de sateliți candidați detectați într-o zonă a cerului de un grad pătrat, echipa a extrapolat că populația de sateliți retrograzi jovieni mai strălucitori decât magnitudinea 25,7 este de aproximativ 600, cu un factor de 2. [29] Deși echipa consideră că candidații lor caracterizați sunt probabil sateliți ai lui Jupiter, toți rămân neconfirmați din cauza datelor lor de observare insuficiente pentru a determina orbitele fiabile pentru fiecare dintre ei. [28]

Denumire

Sateliții galileeni în jurul lui Jupiter  Jupiter  Io  Europa  Ganymede  Callisto

Sateliții galileeni ai lui Jupiter ( Io, Europa, Ganymede și Callisto ) au fost numiți de Simon Marius la scurt timp după descoperirea lor în 1610. [30] Cu toate acestea, aceste nume au ieșit din uz până în secolul al XX-lea. În schimb, literatura astronomică s-a referit pur și simplu la „Jupiter I”, „Jupiter II”, etc., sau „primul satelit al lui Jupiter”, „al doilea satelit al lui Jupiter” și așa mai departe. [30] Numele Io, Europa, Ganymede și Callisto au devenit populare la mijlocul secolului al XX-lea, [31] în timp ce restul sateliților au rămas nenumiți și au fost de obicei numerotați cu cifre romane V (5) până la XII (12). [32] [33] Jupiter V a fost descoperit în 1892 și a primit numele Amalthea printr-o convenție populară, deși neoficială, un nume folosit pentru prima dată de astronomul francez Camille Flammarion. [34] [35]

Ceilalți sateliți au fost pur și simplu etichetați cu cifra lor romană (de ex Jupiter IX) în majoritatea literaturii astronomice până în anii 1970. [36] Au fost făcute mai multe sugestii diferite pentru numele sateliților exteriori ai lui Jupiter, dar niciuna nu a fost universal acceptată până în 1975, când Grupul operativ al Uniunii Astronomice Internaționale (IAU) pentru Nomenclatura Sistemului Solar Exterior a acordat nume sateliților V–XIII [37] și a prevăzut pentru un proces formal de denumire pentru viitorii sateliți încă de descoperit. [37] Practica a fost de a numi sateliții nou descoperiți ai lui Jupiter după iubitorii și favoriții zeului Jupiter ( Zeus ) și, din 2004, și după descendenții lor. [38] Toți sateliții lui Jupiter de la XXXIV ( Euporie ) încolo sunt numiți după descendenții lui Jupiter sau Zeus, [38] cu excepția LIII ( Dia ), numită după o iubitoare a lui Jupiter. Numele care se termină cu „a” sau „o” sunt folosite pentru sateliții neregulați prograzi (acesta din urmă pentru sateliții cu înclinație mare), iar numele care se termină cu „e” sunt folosite pentru neregulați retrograzi. [39] Odată cu descoperirea unor sateliți mai mici, de mărimea unui kilometru, în jurul lui Jupiter, IAU a stabilit o convenție suplimentară pentru a limita denumirea satelițior mici cu magnitudini absolute mai mari de 18 sau diametre mai mici de 1 km (0,62 mi). [40] Unii dintre cei mai recent confirmați sateliți nu au primit nume.

Unii asteroizi au aceleași nume cu sateliții lui Jupiter: 9 Metis, 38 Leda, 52 Europa, 85 Io, 113 Amalthea, 239 Adrastea. Încă doi asteroizi au împărtășit anterior numele sateliților jovieni până când diferențele de ortografie au fost făcute permanente de către IAU: Ganymede și asteroidul 1036 Ganymed ; și Callisto și asteroidul 204 Kallisto.

Grupuri

Orbitele sateliților neregulați ai lui Jupiter și modul în care aceștia se grupează în grupuri: după semiaxa mare (axa orizontală în Gm ); prin înclinarea orbitală (axa verticală); și excentricitatea orbitală (liniile galbene). Dimensiunile relative sunt indicate de cercuri.

Sateliți regulați

Aceștia au orbite prograde și aproape circulare cu înclinații scăzute și sunt împărțiți în două grupuri:

  • Sateliții interiori sau grupul Amalthea : Metis, Adrastea, Amalthea și Thebe. Acestea orbitează foarte aproape de Jupiter; cei doi mai interiori orbitează în mai puțin de o zi joviană. Ultimimii doi sunt, respectiv, al cincilea și, respectiv, al șaptelea cel mai mare satelit din sistemul jovian. Observațiile sugerează că cel puțin cel mai mare membru, Amalthea, nu s-a format pe orbita sa actuală, ci mai departe de planetă sau că este un corp capturat din Sistemul Solar. [41] Acești sateliți, împreună cu un număr de sateliți mici interiori văzuți și încă nevăzuți (vezi Amalthea ), reînnoiesc și mențin sistemul inelar slab al lui Jupiter. Metis și Adrastea ajută la menținerea inelului principal al lui Jupiter, în timp ce Amalthea și Thebe își mențin fiecare inelele exterioare slabe. [42] [43]
  • Grupul principal sau Sateliții galileeni : Io, Europa, Ganymede și Callisto. Ele sunt unele dintre cele mai mari obiecte din Sistemul Solar în afara Soarelui și cele opt planete în termeni de masă, mai mari decât orice planetă pitică cunoscută. Ganymede depășește (și callisto aproape egalează) chiar și planeta Mercur în diametru, deși sunt mai puțin masivi. Ei sunt, respectiv, al patrulea, al șaselea, primul și al treilea sateliți naturali ca mărime din Sistemul Solar, conținând aproximativ 99,997% din masa totală pe orbită în jurul lui Jupiter, în timp ce Jupiter este de aproape 5.000 de ori mai masiv decât sateliții galileeni. Sateliții interiori sunt într-o rezonanță orbitală 1:2:4. Modelele sugerează că s-au format prin acreție lentă în subnebuloasa Joviană de densitate scăzută - un disc de gaz și praf care a existat în jurul lui Jupiter după formarea sa - care a durat până la 10 milioane de ani în cazul lui Callisto. [44] Europa, Ganymede și Callisto sunt suspectați că au oceane de apă subterană, [45] [46] și Io ar putea avea un ocean de magmă subterană. [47]

Sateliți neregulați

Orbitele și pozițiile sateliților neregulați ai lui Jupiter începând cu 1 ianuarie 2021. Orbitele prograde sunt colorate în albastru, în timp ce orbitele retrograde sunt colorate în roșu.
Înclinații (°) vs. excentricități ale sateliților neregulați ai lui Jupiter, cu grupurile majore identificate. Date din 2021.

Sateliții neregulați sunt obiecte substanțial mai mici, cu orbite mai îndepărtate și mai excentrice. Ei formează familii cu asemănări comune în orbită ( semiaxă mare, înclinație, excentricitate ) și compoziție; se crede că acestea sunt familii cel puțin parțial colizionale care au fost create atunci când corpurile părinte mai mari (dar încă mici) au fost spulberate de impacturi cu asteroizi capturați de câmpul gravitațional al lui Jupiter. Aceste familii poartă numele celor mai mari membri ai lor. Identificarea familiilor de sateliți este provizorie, dar următoarele sunt de obicei enumerate: [48] [49] [50]

  • Sateliți prograzi :
    • Themisto este satelitul neregulat cel mai interior și nu face parte din nicio familie cunoscută. [51] [52]
    • Grupul Himalia este întins pe abia 1,4 Gm în semiaxe mari, 1,6° în înclinație (27,5 ± 0,8°), și excentricități între 0,11 și 0,25. S-a sugerat că grupul ar putea fi o rămășiță a spargerii unui asteroid din centura de asteroizi. [52]
    • Carpo este un alt satelit prograd și nu face parte dintr-o familie cunoscută. Are cea mai mare înclinație dintre toți sateliții prograzi. [51]
    • Valetudo este cel mai îndepărtat satelit prograd și nu face parte dintr-o familie cunoscută. Orbita sa progradă se intersectează cu mai mulți sateliți care au orbite retrograde și se poate ciocni în viitor cu ei. [53]
  • Sateliți retrograzi :
    • Grupul Carme este întins pe doar 1,2 Gm în semiaxe mari, 1,6° în înclinație (165,7 ± 0,8°), și excentricități între 0,23 și 0,27. Are o culoare foarte omogenă (roșu deschis) și se crede că provine dintr-un asteroid progenitor de tip D, posibil un troian Jupiter. [54]
    • Grupul Ananke are o răspândire relativ mai largă decât grupurile anterioare, peste 2,4 Gm în semiaxa mare, 8,1° în înclinație (între 145,7° și 154,8°), și excentricități între 0,02 și 0,28. Majoritatea membrilor par gri și se crede că s-au format din ruperea unui asteroid capturat. [54]
    • Grupul Pasiphae este destul de dispersat, cu o răspândire de peste 1,3 Gm, înclinații între 144,5° și 158,3° și excentricități între 0,25 și 0,43. [54] Culorile variază, de asemenea, semnificativ, de la roșu la gri, care ar putea fi rezultatul unor ciocniri multiple. Sinope, uneori inclus în grupul Pasiphae, [54] este roșu și, având în vedere diferența de înclinare, ar fi putut fi capturat independent; [52] Pasiphae și Sinope sunt, de asemenea, prinse în rezonanțe seculare cu Jupiter. [55]

Listă

sateliții lui Jupiter sunt enumerați mai jos în funcție de perioada orbitală. Sateliții suficient de masivi pentru ca suprafețele lor să se prăbușească într-un sferoid sunt evidențiate cu caractere aldine. Aceștia sunt cei patru sateliți galileeni, care sunt comparabili ca mărime cu Luna. Ceilalți sateliți sunt mult mai mici, cel mai puțin masiv satelit galilean fiind de peste 7.000 de ori mai masiv decât cel mai masiv dintre ceilalți sateliți. Orbitele și distanțele medii ale sateliților neregulați sunt puternic variabile pe perioade scurte de timp din cauza perturbațiilor planetare și solare frecvente, [56] prin urmare, elementele orbitale enumerate ale tuturor sateliților neregulați sunt mediate pe o integrare numerică de 400 de ani. Elementele lor orbitale se bazează toate pe epoca de 1 ianuarie 2000. [57] O serie de alți sateliți au fost observați doar prntru un an sau doi, dar au orbite suficient de decente pentru a fi ușor măsurabile în prezent. [56]

Legendă
 
Sateliți interiori		 ♠
Sateliți Galileeni		 †
Sateliți negrupați		 ♣
Grupul Himalia		 §
Grupul Carpo		 ♦
Grupul Ananke		 ♥
Grupul Carme		 ‡
Grupul Pasiphae
Etichetă
[note 2]		 Nume
 Pronunție

(cheie)

 Imagine Magn. abs.
 Diametru (km)[58][note 3] Masă
(×1016 kg)[59][note 4]		 Semiaxa mare
(km)[60]		 Periodă orbital (grade)
[60][note 5]		 Încinație
(°)[60]		 Excentricitate
[58]		 Anul descoperirii[61] Anul anunțării Descopritor[61] Grup
[note 6]
XVIMetis/'me.tis/
10.543
(60 × 40 × 34)		≈ 3.6128000+0.2948
(+7h 04m 29s)		0.0600.00021979 1980Synnott
(Voyager 1)		Interior
XVAdrastea/a.dras'te.a/
12.016.4
(20 × 16 × 14)		≈ 0.20129000+0.2983
(+7h 09m 30s)		0.0300.00151979 1979Jewitt
(Voyager 2)		Interior
VAmalthea/a.mal'te.a/
7.1167
(250 × 146 × 128)		208181400+0.4999
(+11h 59m 53s)		0.3740.00321892 1892BarnardInterior
XIVThebe/'te.be/
9.098.6
(116 × 98 × 84)		≈ 43221900+0.6761
(+16h 13m 35s)		1.0760.01751979 1980Synnott
(Voyager 1)		Interior
IIo♠/'i.o/
−1.73643.2
(3660 × 3637 × 3631)		8931900421800+1.76270.050[62]0.00411610 1610GalileoGalilean
IIEuropa♠/e.u'ro.pa/
−1.43121.64799800671100+3.52550.470[62]0.00901610 1610GalileoGalilean
IIIGanymede♠/ga.ni'me.de/
−2.15268.2148190001070400+7.15560.200[62]0.00131610 1610GalileoGalilean
IVCallisto♠/ca'lis.to/
−1.24820.6107590001882700+16.6900.192[62]0.00741610 1610GalileoGalilean
XVIIIThemisto†/te'mis.to/
12.99≈ 0.0387398500+130.0343.80.3401975/2000 1975Kowal & Roemer/
Sheppard et al.		Themisto
XIIILeda♣/'le.da/
12.721.5≈ 0.5211146400+240.9328.60.1621974 1974KowalHimalia
LXXIErsa♣/'er.sa/
15.93≈ 0.001411401000+249.2329.10.1162018 2018Sheppard et al.Himalia
VIHimalia♣/hi'ma.li.a/
7.9139.6
(150 × 120)		42011440600+250.5628.10.1601904 1905PerrineHimalia
 S/2018 J 2♣16.53≈ 0.001411467500+250.8829.40.1182018 2022SheppardHimalia
LXVPandia♣/'pan.di.a/
16.23≈ 0.001411481000+251.9129.00.1792017 2018Sheppard et al.Himalia
XLysithea♣/li.si'te.a/
11.242.2≈ 3.911700800+259.2027.20.1171938 1938NicholsonHimalia
VIIElara♣/e'la.ra/
9.679.9≈ 2711712300+259.6427.90.2111905 1905PerrineHimalia
 S/2011 J 3♣16.33≈ 0.001411797200+261.7728.70.1762011 2022SheppardHimalia
LIIIDia♣/'di.a/
16.34≈ 0.003412260300+278.2129.00.2322000 2001Sheppard et al.Himalia
  S/2018 J 4§ 16.7 ≈ 2 ≈ 0.00042 16504300 +433.16 53.2 0.057 2018 2023 Sheppard Carpo
XLVICarpo§/car'po/
16.13≈ 0.001417042300+456.2953.20.4162003 2003Sheppard et al.Carpo
LXIIValetudo†/va.le'tu.do/
17.01≈ 0.00005218694200+527.6134.50.2172016 2018Sheppard et al.Valetudo
XXXIVEuporie♦/e.u'po.ri.e/
16.32≈ 0.0004219265800−550.69145.70.1482001 2002Sheppard et al.Ananke
LVS/2003 J 18♦
16.52≈ 0.0004220336300−598.12145.30.0902003 2003Gladman et al.Ananke
 S/2021 J 1♦17.32≈ 0.00005220667200−606.99149.80.2462021 2023SheppardAnanke
LXEupheme♦/e.u'fe.me/
16.62≈ 0.0004220768600−617.73148.00.2412003 2003Sheppard et al.Ananke
LIIS/2010 J 2♦
17.31≈ 0.00005220793000−618.84148.10.2482010 2011VeilletAnanke
LIVS/2016 J 1♦
16.81≈ 0.00005220802600−618.49144.70.2322016 2017Sheppard et al.Ananke
XLMneme♦/'mne.me/
16.32≈ 0.0004220821000−620.07148.00.2472003 2003Gladman et al.Ananke
XXXIIIEuanthe♦/e.'u̯an.te/
16.43≈ 0.001420827000−620.44148.00.2392001 2002Sheppard et al.Ananke
 S/2003 J 16♦
16.32≈ 0.0004220882600−622.88148.00.2432003 2003Gladman et al.Ananke
XXIIHarpalyke♦/har.pa'li.ke/
15.94≈ 0.003420892100−623.32147.70.2322000 2001Sheppard et al.Ananke
XXXVOrthosie♦/or'to.si.e/
16.72≈ 0.0004220901000−622.59144.30.2992001 2002Sheppard et al.Ananke
  S/2022 J 3♦ 17.4 ≈ 1 ≈ 0.000052 20912400 −617.82 144.5 0.272 2022 2023 Sheppard Ananke
XLVHelike♦/he'li.ke/
16.04≈ 0.003420915700−626.33154.40.1532003 2003Sheppard et al.Ananke
XXVIIPraxidike♦/prak.si'di.ke/
14.97≈ 0.01820935400−625.39148.30.2462000 2001Sheppard et al.Ananke
LXIVS/2017 J 3♦
16.52≈ 0.0004220941000−625.60147.90.2312017 2018Sheppard et al.Ananke
 S/2003 J 12♦
17.01≈ 0.00005220963100−627.24150.00.2352003 2003Sheppard et al.Ananke
LXVIIIS/2017 J 7♦16.62≈ 0.0004220964800−626.56147.30.2332017 2018Sheppard et al.Ananke
XLIIThelxinoe♦/telk.si'no.e/16.32≈ 0.0004220976000−628.03150.60.2282003 2004Sheppard et al.Ananke
XXIXThyone♦/ti'o.ne/
15.84≈ 0.003420978000−627.18147.50.2332001 2002Sheppard et al.Ananke
 S/2003 J 2♦
16.72≈ 0.0004220997700−628.79150.20.2252003 2003Sheppard et al.Ananke
XIIAnanke♦/a'nan.ke/
11.729.1≈ 1.321034500−629.79147.60.2371951 1951NicholsonAnanke
XXIVIocaste♦/jo'kas.te/
15.45≈ 0.006521066700−631.59148.80.2272000 2001Sheppard et al.Ananke
XXXHermippe♦/her'mi.pe/
15.64≈ 0.003421108500−633.90150.20.2192001 2002Sheppard et al.Ananke
  S/2021 J 2♦ 17.3 ≈ 1 ≈ 0.000052 21140600 −627.96 150.1 0.341 2021 2023 Sheppard Ananke
  S/2021 J 3♦ 17.2 ≈ 2 ≈ 0.00042 21495700 −643.85 150.1 0.356 2021 2023 Sheppard Ananke
LXXS/2017 J 9♦16.13≈ 0.001421768700−666.11155.50.2002017 2018Sheppard et al.Ananke
 S/2022 J 1♥17.0≈ 1≈ 0.00005222015500−667.34165.40.1912022 2023SheppardCarme
  S/2022 J 2♥ 17.6 ≈ 1 ≈ 0.000052 22413200 −685.51 165.4 0.182 2022 2023 Sheppard Carme
LVIIIPhilophrosyne‡/fi.lo.fro'si.ne/16.72≈ 0.0004222604600−702.54146.30.2292003 2003Sheppard et al.Pasiphae
  S/2016 J 3♥ 16.7 2 ≈ 0.00042 22213500 −676.37 164.1 0.236 2016 2023 Sheppard Carme
  S/2018 J 3♥ 17.3 ≈ 1 ≈ 0.000052 22826600 −704.56 164.9 0.273 2021 2023 Sheppard Carme
  S/2021 J 5♥ 16.8 ≈ 2 ≈ 0.00042 22831800 −704.80 163.2 0.200 2021 2023 Sheppard et al. Carme
XXXVIIIPasithee♥/pa.si'te.e/
16.82≈ 0.0004222846700−719.47164.60.27020012002Sheppard et al. Carme
LXIXS/2017 J 8♥
17.01≈ 0.00005222849500−719.76164.80.2552017 2018Sheppard et al.Carme
 S/2003 J 24♥16.63≈ 0.001422887400−721.60164.50.2592003 2021Sheppard et al.Carme
XXXIIEurydome‡/e.u.ri'do.me/
16.23≈ 0.001422899000−717.31149.10.2942001 2002Sheppard et al.Pasiphae
LVIS/2011 J 2‡16.81≈ 0.00005222909200−718.32151.90.3552011 2012Sheppard et al.Pasiphae
 S/2003 J 4‡
16.72≈ 0.0004222926500−718.10148.20.3282003 2003Sheppard et al.Pasiphae
XXIChaldene♥/kal'de.ne/
16.04≈ 0.003422930500−723.71164.70.2652000 2001Sheppard et al.Carme
  S/2021 J 4♥ 17.4 ≈ 1 ≈ 0.000052 22946700 −710.13 164.5 0.159 2021 2023 Sheppard Carme
LXIIIS/2017 J 2♥
16.42≈ 0.0004222953200−724.71164.50.2722017 2018Sheppard et al.Carme
XXVIIsonoe♥/i.so'no.e/
16.04≈ 0.003422981300−726.27164.80.2492000 2001Sheppard et al.Carme
XLIVKallichore♥/ka.li'ko.re/16.42≈ 0.0004223021800−728.26164.80.2522003 2003Sheppard et al.Carme
XXVErinome♥/e.ri'no.me/
16.03≈ 0.001423032900−728.48164.40.2762000 2001Sheppard et al.Carme
XXXVIIKale♥/'ka.le/
16.42≈ 0.0004223052600−729.64164.60.2622001 2002Sheppard et al.Carme
LVIIEirene♥/ei̯'re.ne/15.84≈ 0.003423055800−729.84164.60.2582003 2003Sheppard et al.Carme
XXXIAitne♥/a'it.ne/
16.03≈ 0.001423064400−730.10164.60.2772001 2002Sheppard et al.Carme
XLVIIEukelade♥/e.u.ke'la.de/
15.94≈ 0.003423067400−730.30164.60.2772003 2003Sheppard et al.Carme
XLIIIArche♥/'ar.ke/
16.23≈ 0.001423097800−731.88164.60.2612002 2002Sheppard et al.Carme
XXTaygete♥/tai̯'ge.te/
15.55≈ 0.006523108000−732.45164.70.2532000 2001Sheppard et al.Carme
LXXIIS/2011 J 1♥16.72≈ 0.0004223124500−733.21164.60.2712011 2012Sheppard et al.Carme
XICarme♥/'kar.me/
10.646.7≈ 5.323144400−734.19164.60.2561938 1938NicholsonCarme
LHerse♥/'her.se/16.52≈ 0.0004223150500−734.52164.40.2622003 2003Gladman et al.Carme
LXIS/2003 J 19♥16.62≈ 0.0004223156400−734.78164.70.2652003 2003Gladman et al.Carme
LIS/2010 J 1♥
16.42≈ 0.0004223189800−736.51164.50.2522010 2011Jacobson et al.Carme
 S/2003 J 9♥
16.91≈ 0.00005223199400−736.86164.80.2632003 2003Sheppard et al.Carme
LXVIS/2017 J 5♥16.52≈ 0.0004223206200−737.28164.80.2572017 2018Sheppard et al.Carme
LXVIIS/2017 J 6‡16.42≈ 0.0004223245300−733.99149.70.3362017 2018Sheppard et al.Pasiphae
XXIIIKalyke♥/ka'li.ke/
15.46.9≈ 0.01723302600−742.02164.80.2602000 2001Sheppard et al.Carme
XXXIXHegemone‡/he.ge'mo.ne/15.93≈ 0.001423348700−739.81152.60.3582003 2003Sheppard et al.Pasiphae
  S/2021 J 6♥ 17.3 ≈ 1 ≈ 0.000052 23427200 −732.55 166.5 0.363 2021 2023 Sheppard et al. Carme
VIIIPasiphae‡/pa.si'fa.e/
10.157.8≈ 1023468200−743.61148.40.4121908 1908MelottePasiphae
XXXVISponde‡/'spon.de/
16.72≈ 0.0004223543300−748.29149.30.3222001 2002Sheppard et al.Pasiphae
S/2003 J 10♥
16.82≈ 0.0004223576300−755.43164.40.2642003 2003Sheppard et al.Carme?
XIXMegaclite‡/me.ga'kli.te/
15.05≈ 0.006523644600−752.86149.80.4212000 2001Sheppard et al.Pasiphae
XLVIIICyllene‡/ki'le.ne/16.32≈ 0.0004223654700−751.97146.80.4192003 2003Sheppard et al.Pasiphae
  S/2016 J 4‡ 17.3 ≈ 1 ≈ 0.000052 23664100 −743.69 146.3 0.199 2016 2023 Sheppard Pasiphae
IXSinope‡/si'no.pe/
11.135≈ 2.223683900−758.85157.30.2641914 1914NicholsonPasiphae
LIXS/2017 J 1‡
16.62≈ 0.0004223744800−756.41145.80.3282017 2017Sheppard et al.Pasiphae
XLIAoede‡/a.o'e.de/15.64≈ 0.003423778200−761.46155.70.4362003 2003Sheppard et al.Pasiphae
XXVIIIAutonoe‡/a.u.to'no.e/
15.54≈ 0.003423792500−761.00150.80.3302001 2002Sheppard et al.Pasiphae
XVIICallirrhoe‡/ka.li'ro.e/
13.99.6≈ 0.04623795500−758.86145.10.2971999 2000Scotti et al.Pasiphae
 S/2003 J 23‡
16.62≈ 0.0004223829300−760.00144.70.3132003 2004Sheppard et al.Pasiphae
XLIXKore‡/'ko.re/
16.62≈ 0.0004224205200−776.76141.50.3282003 2003Sheppard et al.Pasiphae

Explorare

Orbita și mișcarea sateliților galileeni în jurul lui Jupiter, așa cum sunt surprinși de JunoCam la bordul navei spațiale Juno.

Nouă nave spațiale l-au vizitat pe Jupiter. Primele au fost Pioneer 10 în 1973 și Pioneer 11 un an mai târziu, făcând imagini cu rezoluție scăzută ale celor patru sateliți galileeni și returnând date despre atmosferele și centurile lor de radiații. [63] Sondele Voyager 1 și Voyager 2 l-au vizitat pe Jupiter în 1979, descoperind activitatea vulcanică de pe Io și prezența gheții pe suprafața Europei. Ulysses a studiat în continuare magnetosfera lui Jupiter în 1992 și apoi din nou în 2000.

Sonda spațială Galileo a fost prima care a intrat pe orbita lui Jupiter, sosind în 1995 și studiindu-l până în 2003. În această perioadă, Galileo a strâns o cantitate mare de informații despre sistemul jovian, făcând zboruri apropiate pe lângă toți sateliții galileeni și găsind dovezi pentru atmosfere subțiri pe trei dintre ei, precum și posibilitatea de a exista apă lichidă sub suprafețele Europei, lui Ganymede și lui Callisto. De asemenea, a descoperit un câmp magnetic în jurul lui Ganymede.

Apoi, sonda Cassini către Saturn a zburat pe lângă Jupiter în 2000 și a colectat date despre interacțiunile Sateliților galileeni cu atmosfera extinsă a lui Jupiter. Nava spațială New Horizons a zburat pe lângă Jupiter în 2007 și a făcut măsurători îmbunătățite ale parametrilor orbitali ai sateliților săi.

Ganymede fotografiat de Juno în timpul celui de-al 34-lea perijov.

În 2016, nava spațială Juno a fotografiat sateliții galileeni de deasupra planului lor orbital în timp ce se apropia de inserarea orbitală în jurul lui Jupiter, creând un videoclip al mișcării lor. [64]

Vezi și

Note

  1. ↑ For comparison, the area of a sphere with diameter 250 km is about the area of Senegal and comparable to the area of Belarus, Syria and Uruguay. The area of a sphere with a diameter of 5 km is about the area of Guernsey and somewhat more than the area of San Marino. (But note that these smaller moons are not spherical.)
  2. ↑ Label refers to the Roman numeral attributed to each moon in order of their naming.
  3. ↑ Diameters with multiple entries such as "60 × 40 × 34" reflect that the body is not a perfect spheroid and that each of its dimensions has been measured well enough.
  4. ↑ The only satellites with measured masses are Amalthea, Himalia, and the four Galilean moons. The masses of the inner satellites are estimated by assuming a density similar to Amalthea's (0.86 g/cm3), while the rest of the irregular satellites are estimated by assuming a spherical volume and a density of 1 g/cm3.
  5. ↑ Periods with negative values are retrograde.
  6. ↑ "?" refers to group assignments that are not considered sure yet.

Referințe

  1. 1 2 Canup, Robert M.; Ward, William R. (). „Origin of Europa and the Galilean Satellites”. Europa. University of Arizona Press (in press). Bibcode:2009euro.book...59C.
  2. ↑ Alibert, Y.; Mousis, O.; Benz, W. (). „Modeling the Jovian subnebula I. Thermodynamic conditions and migration of proto-satellites”. Astronomy & Astrophysics. 439 (3): 1205–13. Bibcode:2005A&A...439.1205A. doi:10.1051/0004-6361:20052841.
  3. ↑ Chown, Marcus (). „Cannibalistic Jupiter ate its early moons”. New Scientist. Accesat în .
  4. 1 2 3 Canup, Robert M.; Ward, William R. (). „Origin of Europa and the Galilean Satellites”. Europa. University of Arizona Press (in press). Bibcode:2009euro.book...59C.
  5. ↑ Chown, Marcus (). „Cannibalistic Jupiter ate its early moons”. New Scientist. Accesat în .
  6. ↑ Lari, Giacomo; Saillenfest, Melaine; Fenucci, Marco (). „Long-term evolution of the Galilean satellites: the capture of Callisto into resonance”. Astronomy & Astrophysics. 639. doi:10.1051/0004-6361/202037445. Accesat în .
  7. ↑ Jewitt, David; Haghighipour, Nader (). „Irregular Satellites of the Planets: Products of Capture in the Early Solar System” (PDF). Annual Review of Astronomy and Astrophysics. 45 (1): 261–95. Bibcode:2007ARA&A..45..261J. doi:10.1146/annurev.astro.44.051905.092459. Arhivat din original (PDF) la .
  8. ↑ Xi, Zezong Z. (februarie 1981). „The Discovery of Jupiter's Satellite Made by Gan De 2000 years Before Galileo”. Acta Astrophysica Sinica. 1 (2): 87. Bibcode:1981AcApS...1...85X. Arhivat din original la . Accesat în .
  9. ↑ Galilei, Galileo (). Translated and prefaced by Albert Van Helden, ed. Sidereus Nuncius. Chicago & London: University of Chicago Press. pp. 14–16. ISBN 0-226-27903-0.
  10. ↑ Van Helden, Albert (martie 1974). „The Telescope in the Seventeenth Century”. Isis. The University of Chicago Press on behalf of The History of Science Society. 65 (1): 38–58. doi:10.1086/351216.
  11. ↑ Pasachoff, Jay M. (). „Simon Marius's Mundus Iovialis: 400th Anniversary in Galileo's Shadow”. Journal for the History of Astronomy. 46 (2): 218–234. Bibcode:2015AAS...22521505P. doi:10.1177/0021828615585493.
  12. ↑ Barnard, E. E. (). „Discovery and Observation of a Fifth Satellite to Jupiter”. Astronomical Journal. 12: 81–85. Bibcode:1892AJ.....12...81B. doi:10.1086/101715.
  13. ↑ Barnard, E. E. (). „Discovery of a Sixth Satellite of Jupiter”. Astronomical Journal. 24 (18): 154B. Bibcode:1905AJ.....24S.154.. doi:10.1086/103654.
  14. ↑ Perrine, C. D. (). „The Seventh Satellite of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 17 (101): 62–63. Bibcode:1905PASP...17...56.. doi:10.1086/121624. JSTOR 40691209.
  15. ↑ Melotte, P. J. (). „Note on the Newly Discovered Eighth Satellite of Jupiter, Photographed at the Royal Observatory, Greenwich”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 68 (6): 456–457. Bibcode:1908MNRAS..68..456.. doi:10.1093/mnras/68.6.456.
  16. ↑ Nicholson, S. B. (). „Discovery of the Ninth Satellite of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 26 (1): 197–198. Bibcode:1914PASP...26..197N. doi:10.1086/122336. PMC 1090718 Accesibil gratuit. PMID 16586574.
  17. ↑ Nicholson, S.B. (). „Two New Satellites of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 50 (297): 292–293. Bibcode:1938PASP...50..292N. doi:10.1086/124963.
  18. ↑ Nicholson, S. B. (). „An unidentified object near Jupiter, probably a new satellite”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 63 (375): 297–299. Bibcode:1951PASP...63..297N. doi:10.1086/126402.
  19. ↑ Kowal, C. T.; Aksnes, K.; Marsden, B. G.; Roemer, E. (). „Thirteenth satellite of Jupiter”. Astronomical Journal. 80: 460–464. Bibcode:1975AJ.....80..460K. doi:10.1086/111766.
  20. ↑ Marsden, Brian G. (). „Probable New Satellite of Jupiter” (discovery telegram sent to the IAU). IAU Circular. Cambridge, US: Smithsonian Astrophysical Observatory. 2845. Accesat în .
  21. ↑ Synnott, S.P. (). „1979J2: The Discovery of a Previously Unknown Jovian Satellite”. Science. 210 (4471): 786–788. Bibcode:1980Sci...210..786S. doi:10.1126/science.210.4471.786. PMID 17739548.
  22. ↑ Gazetteer of Planetary Nomenclature Planet and Satellite Names and Discoverers International Astronomical Union (IAU)
  23. ↑ Sheppard, Scott S.; Jewitt, David C. (). „An abundant population of small irregular satellites around Jupiter”. Nature. 423 (6937): 261–263. Bibcode:2003Natur.423..261S. doi:10.1038/nature01584. PMID 12748634.
  24. ↑ Williams, Matt (). „How Many Moons Does Jupiter Have? - Universe Today”. Universe Today (în engleză). Accesat în .
  25. ↑ Williams, Matt (). „How Many Moons Does Jupiter Have? - Universe Today”. Universe Today (în engleză). Accesat în .
  26. ↑ Bennett, Jay (). „Jupiter Officially Has Two More Moons”. Popular Mechanics (în engleză). Accesat în .
  27. 1 2 „A dozen new moons of Jupiter discovered, including one "oddball"”. Carnegie Institution for Science (în engleză). . Accesat în .
  28. 1 2 Schilling, Govert (). „Study Suggests Jupiter Could Have 600 Moons”. Sky & Telescope. Accesat în .
  29. ↑ Ashton, Edward; Beaudoin, Matthew; Gladman, Brett (septembrie 2020). „The Population of Kilometer-scale Retrograde Jovian Irregular Moons”. The Planetary Science Journal. 1 (2): 52. Bibcode:2020arXiv200903382A. doi:10.3847/PSJ/abad95.
  30. 1 2 Marazzini, C. (). „The names of the satellites of Jupiter: from Galileo to Simon Marius”. Lettere Italiane (în italiană). 57 (3): 391–407.
  31. ↑ Marazzini, Claudio (). „I nomi dei satelliti di Giove: da Galileo a Simon Marius (The names of the satellites of Jupiter: from Galileo to Simon Marius)”. Lettere Italiane. 57 (3): 391–407.
  32. ↑ Nicholson, Seth Barnes (aprilie 1939). „The Satellites of Jupiter”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 51 (300): 85–94. Bibcode:1939PASP...51...85N. doi:10.1086/125010.
  33. ↑ Owen, Tobias (septembrie 1976). „Jovian Satellite Nomenclature”. Icarus. 29 (1): 159–163. Bibcode:1976Icar...29..159O. doi:10.1016/0019-1035(76)90113-5.
  34. ↑ Gazetteer of Planetary Nomenclature Planet and Satellite Names and Discoverers International Astronomical Union (IAU)
  35. ↑ Sagan, Carl (aprilie 1976). „On Solar System Nomenclature”. Icarus. 27 (4): 575–576. Bibcode:1976Icar...27..575S. doi:10.1016/0019-1035(76)90175-5.
  36. ↑ Payne-Gaposchkin, Cecilia; Haramundanis, Katherine (). Introduction to Astronomy. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall. ISBN 0-13-478107-4.
  37. 1 2 Marsden, Brian G. (). „Satellites of Jupiter”. IAU Circular. 2846. Accesat în .
  38. 1 2 Gazetteer of Planetary Nomenclature Planet and Satellite Names and Discoverers International Astronomical Union (IAU)
  39. ↑ Antonietta Barucci, M. (). „Irregular Satellites of the Giant Planets” (PDF). În M. Antonietta Barucci; Hermann Boehnhardt; Dale P. Cruikshank; Alessandro Morbidelli. The Solar System Beyond Neptune. p. 414. ISBN 9780816527557. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  40. ↑ „IAU Rules and Conventions”. Working Group for Planetary System Nomenclature. U.S. Geological Survey. Accesat în .
  41. ↑ Anderson, J.D.; Johnson, T.V.; Shubert, G.; et al. (). „Amalthea's Density Is Less Than That of Water”. Science. 308 (5726): 1291–1293. Bibcode:2005Sci...308.1291A. doi:10.1126/science.1110422. PMID 15919987.
  42. ↑ Burns, J. A.; Simonelli, D. P.; Showalter, M. R. (). „Jupiter's Ring-Moon System”. În Bagenal, Fran; Dowling, Timothy E.; McKinnon, William B. Jupiter: The Planet, Satellites and Magnetosphere. Cambridge University Press. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
  43. ↑ Burns, J. A.; Showalter, M. R.; Hamilton, D. P.; et al. (). „The Formation of Jupiter's Faint Rings”. Science. 284 (5417): 1146–1150. Bibcode:1999Sci...284.1146B. doi:10.1126/science.284.5417.1146. PMID 10325220.
  44. ↑ Canup, Robin M.; Ward, William R. (). „Formation of the Galilean Satellites: Conditions of Accretion” (PDF). The Astronomical Journal. 124 (6): 3404–3423. Bibcode:2002AJ....124.3404C. doi:10.1086/344684.
  45. ↑ Clavin, Whitney (). „Ganymede May Harbor 'Club Sandwich' of Oceans and Ice”. NASA. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în .
  46. ↑ Vance, Steve; Bouffard, Mathieu; Choukroun, Mathieu; Sotina, Christophe (). „Ganymede's internal structure including thermodynamics of magnesium sulfate oceans in contact with ice”. Planetary and Space Science. 96: 62–70. Bibcode:2014P&SS...96...62V. doi:10.1016/j.pss.2014.03.011.
  47. ↑ Khurana, K. K.; Jia, X.; Kivelson, M. G.; Nimmo, F.; Schubert, G.; Russell, C. T. (). „Evidence of a Global Magma Ocean in Io's Interior”. Science. 332 (6034): 1186–1189. Bibcode:2011Sci...332.1186K. doi:10.1126/science.1201425. PMID 21566160.
  48. ↑ Scott S. Sheppard. „Jupiter's Known Satellites”. Departament of Terrestrial Magnetism at Carnegie Institution for Science. Accesat în .
  49. ↑ Grav, T.; Holman, M.; Gladman, B.; Aksnes K. (). „Photometric survey of the irregular satellites”. Icarus. 166 (1): 33–45. Bibcode:2003Icar..166...33G. doi:10.1016/j.icarus.2003.07.005.
  50. ↑ Sheppard, Scott S.; Jewitt, David C.; Porco, Carolyn (). „Jupiter's outer satellites and Trojans” (PDF). În Fran Bagenal; Timothy E. Dowling; William B. McKinnon. Jupiter. The planet, satellites and magnetosphere. Cambridge planetary science. 1. Cambridge, UK: Cambridge University Press. pp. 263–280. ISBN 0-521-81808-7.
  51. 1 2 Scott S. Sheppard. „Jupiter's Known Satellites”. Departament of Terrestrial Magnetism at Carnegie Institution for Science. Accesat în .
  52. 1 2 3 Grav, T.; Holman, M.; Gladman, B.; Aksnes K. (). „Photometric survey of the irregular satellites”. Icarus. 166 (1): 33–45. Bibcode:2003Icar..166...33G. doi:10.1016/j.icarus.2003.07.005.
  53. ↑ „A dozen new moons of Jupiter discovered, including one "oddball"”. Carnegie Institution for Science (în engleză). . Accesat în .
  54. 1 2 3 4 Sheppard, Scott S.; Jewitt, David C. (). „An abundant population of small irregular satellites around Jupiter”. Nature. 423 (6937): 261–263. Bibcode:2003Natur.423..261S. doi:10.1038/nature01584. PMID 12748634.
  55. ↑ Nesvorný, David; Beaugé, Cristian; Dones, Luke (). „Collisional Origin of Families of Irregular Satellites” (PDF). The Astronomical Journal. 127 (3): 1768–1783. Bibcode:2004AJ....127.1768N. doi:10.1086/382099.
  56. 1 2 Brozović, Marina; Jacobson, Robert A. (martie 2017). „The Orbits of Jupiter's Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 153 (4): 147. Bibcode:2017AJ....153..147B. doi:10.3847/1538-3881/aa5e4d.
  57. ↑ Hecht, Jeff (). „Amateur Astronomer Finds "Lost" Moons of Jupiter”. skyandtelescope.org. Sky & Telescope. Accesat în .
  58. 1 2
  59. ↑ „Planetary Satellite Physical Parameters”. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în .
  60. 1 2 3 „Planetary Satellite Mean Elements”. JPL Solar System Dynamics. NASA. Accesat în . Note: Orbital elements of regular satellites are with respect to the Laplace plane, while orbital elements of irregular satellites are with respect to the ecliptic. Orbital periods of irregular satellites may not be consistent with their semi-major axes due to perturbations.
  61. 1 2
  62. 1 2 3 4 Siedelmann P.K.; Abalakin V.K.; Bursa, M.; Davies, M.E.; et al. (). The Planets and Satellites 2000 (Raport). IAU/IAG Working Group on Cartographic Coordinates and Rotational Elements of the Planets and Satellites. Arhivat din original la . Accesat în .
  63. ↑ Fillius, Walker; McIlwain, Carl; Mogro‐Campero, Antonio; Steinberg, Gerald (). „Evidence that pitch angle scattering is an important loss mechanism for energetic electrons in the inner radiation belt of Jupiter”. Geophysical Research Letters (în engleză). 3 (1): 33–36. Bibcode:1976GeoRL...3...33F. doi:10.1029/GL003i001p00033. ISSN 1944-8007.
  64. ↑ Juno Approach Movie of Jupiter and the Galilean Moons, NASA, July 2016

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.