Organizația Internațională a Muncii

Pagina „OIM” trimite aici. Pentru o competiție vedeți Olimpiada Internațională de Matematică.
Organizația Internațională a Muncii

Pejabat Buruh Antarabangsa, ibu pejabat bagi Pertubuhan Buruh Antarabangsa yang terletak di Geneva, Switzerland
Înființare[1]  Modificați la Wikidata
SediuGeneva
Coordonate🌍 ({{PAGENAME}}) / 🌍
Personal3.500[2]  Modificați la Wikidata
site web oficial
pagină Facebook
cont X
cont Instagram
canal YouTube
profil de LinkedIn

Organizația Internațională a Muncii (ILO - OIM) este o agenție a Organizației Națiunilor Unite care se ocupă cu promovarea justiției sociale și economice prin stabilirea standardelor internaționale de muncă.[3][4] Fondată în octombrie 1919 sub egida Societății Națiunilor, este una dintre primele și cele mai vechi agenții specializate ale ONU. Aceasta are 187 de state membre: 186 din cele 193 de state membre ale ONU plus Insulele Cook. Are sediul central în Geneva, Elveția, cu aproximativ 40 de birouri în întreaga lume, și are aproximativ 3 381 de angajați în 107 țări, dintre care 1 698 lucrează în programe și proiecte de cooperare tehnică.[5]

Standardele OIM vizează asigurarea unei munci accesibile, productive și durabile în întreaga lume, în condiții de libertate, echitate, securitate și demnitate.[6][7] Acestea sunt prevăzute în 189 de convenții și tratate, dintre care opt sunt clasificate drept fundamentale în conformitate cu Declarația din 1998 privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă; împreună, acestea protejează libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă, eliminarea muncii forțate sau obligatorii, abolirea muncii copiilor și eliminarea discriminării în ceea ce privește angajarea și profesia. OIM este un contributor major la dreptul internațional al muncii.

În cadrul sistemului ONU, organizația are o structură tripartită unică: toate standardele, politicile și programele necesită discutarea și aprobarea reprezentanților guvernelor, angajatorilor și muncitorilor. Acest cadru este menținut în cele trei organisme principale ale OIM: Conferința Internațională a Muncii, care se reunește anual pentru a formula standardele internaționale de muncă; Consiliul de Administrație, care servește drept consiliu executiv și decide politica și bugetul agenției; și Biroul Internațional al Muncii, secretariatul permanent care administrează organizația și implementează activități. Secretariatul este condus de directorul general, Gilbert Houngbo din Togo, care a fost ales de organul de conducere în 2022.

În 1969, OIM a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru îmbunătățirea fraternității și păcii între națiuni, pentru promovarea muncii decente și a justiției pentru muncitori și pentru furnizarea de asistență tehnică altor națiuni în curs de dezvoltare.[8] În 2019, organizația a convocat Comisia globală privind viitorul muncii, al cărei raport a făcut zece recomandări guvernelor pentru a face față provocărilor mediului muncii din secolul XXI; acestea includ o garanție universală a muncii, protecție socială de la naștere până la bătrânețe și un drept la învățare pe tot parcursul vieții.[9][10] Cu accent pe dezvoltarea internațională, aceasta este membră a Grupului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, o coaliție a organizațiilor ONU menită să contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Guvernanță, organizare și membri

Sediul OIM din Geneva, Elveția

Spre deosebire de alte agenții specializate ale Organizației Națiunilor Unite, Organizația Internațională a Muncii (OIM) are o structură de conducere tripartită care reunește guvernele, angajatorii și muncitorii din 187 de state membre, pentru a stabili standarde de muncă, a dezvolta politici și a concepe programe care promovează munca decentă pentru toate femeile și toți bărbații. Structura este menită să asigure că punctele de vedere ale tuturor celor trei grupuri sunt reflectate în standardele, politicile și programele OIM în domeniul muncii, deși guvernele au de două ori mai mulți reprezentanți decât celelalte două grupuri.

Organul de conducere

Consiliul de administrație este organul executiv al Organizației Internaționale a Muncii. Acesta se reunește de trei ori pe an, în martie, iunie și noiembrie. Acesta ia decizii cu privire la politica OIM, stabilește ordinea de zi a Conferinței Internaționale a Muncii, adoptă proiectul de program și buget al Organizației pentru a fi prezentat Conferinței, alege directorul general, solicită informații de la statele membre cu privire la aspectele legate de muncă, numește comisii de anchetă și supraveghează activitatea Biroului Internațional al Muncii.

Organul de conducere este compus din 56 de membri titulari (28 de guverne, 14 angajatori și 14 muncitori) și 66 de membri deputați (28 de guverne, 19 angajatori și 19 muncitori).

Zece dintre scaunele guvernului titular sunt deținute permanent de state de importanță industrială majoră: Brazilia, China, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Federația Rusă, Regatul Unit și Statele Unite.[11] Ceilalți membri ai guvernului sunt aleși de Conferință la fiecare trei ani (ultimele alegeri au avut loc în iunie 2021).[12] Membrii angajatori și muncitori sunt aleși în calitate individuală.[13][14]

Director general

Pe 25 martie 2022, Gilbert Fossoun Houngbo a fost ales director general al OIM.[15] Pe 1 octombrie 2022 i-a urmat lui Guy Ryder, care a fost ales de Consiliul de administrație al OIM în octombrie 2012 și reales pentru un al doilea mandat de cinci ani în noiembrie 2016.[16] El este primul director general african al organizației. În 2024, un grup de țări africane care joacă un rol crucial au vizitat Biroul Internațional al Muncii, cum ar fi Marocul, unde au purtat discuții cu ministrul integrării economice, întreprinderilor mici, ocupării forței de muncă și dezvoltării competențelor, Younes Sekouri.[17] Lista directorilor generali ai OIM de la înființarea sa în 1919 este următoarea:[18]

Nume Țară Perioadă
Albert Thomas Franța 1919-1932
Harold Butler Regatul Unit 1932-1938
John G. Winant Statele Unite 1939-1941
Edward J. Phelan Irlanda 1941-1948
David A. Morse Statele Unite 1948-1970
Clarence Wilfred Jenks Regatul Unit 1970-1973
Francis Blanchard Franța 1974-1989
Michele Hansenne Belgia 1989-1999
Juan Somavía Chile 1999-2012
Guy Ryder Regatul Unit 2012-2022
Gilbert Houngbo Togo 2022-Prezent

Conferința internațională a muncii

O dată pe an, OIM organizează la Geneva Conferința internațională a muncii pentru a stabili politicile generale ale OIM, inclusiv convențiile și recomandările.[19] Cunoscută și ca „parlamentul internațional al muncii”, conferința ia decizii cu privire la politica generală, programul de lucru și bugetul OIM și alege, de asemenea, Consiliul de administrație.

Prima conferință a avut loc în 1919.[20]

Fiecare stat membru este reprezentat de o delegație formată din doi delegați guvernamentali, un delegat al angajatorilor și un delegat al muncitorilor. Toți aceștia au drept de vot individual și toate voturile sunt egale, indiferent de populația statului membru al delegatului. Delegații angajatorilor și muncitorilor sunt aleși în mod normal în acord cu cele mai reprezentative organizații naționale ale acestora. De obicei, delegații muncitorilor și ai angajatorilor își coordonează votul. Toți delegații au aceleași drepturi și nu sunt obligați să voteze în bloc.

Delegații pot fi însoțiți de consilieri și delegați supleanți,[21] toți având aceleași drepturi: se pot exprima liber și pot vota cum doresc. Această diversitate a punctelor de vedere nu împiedică adoptarea deciziilor cu majorități foarte mari sau în unanimitate.

Șefii de stat și prim-miniștrii participă, de asemenea, la conferință. Organizațiile internaționale, atât cele guvernamentale, cât și altele, participă, dar în calitate de observatori.

Cea de-a 109-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii a fost amânată din 2020 până în mai 2021 și a avut loc online din cauza pandemiei COVID-19. Prima reuniune a avut loc la 20 mai 2021, la Geneva, pentru alegerea membrilor. Ședințele ulterioare au avut loc în iunie, noiembrie și decembrie.[22] Cea de-a 110-a sesiune a avut loc în perioada 27 mai - 11 iunie 2022.[23] Cea de-a 111-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii a avut loc în iunie 2023.[24]

România

Cu toate că România a aderat la Organizația Internațională a Muncii, creată în 1919, aplicarea principiilor acesteia a fost sistematic amânată.[25] Primele măsuri legislative s-au luat în 1925, prin adoptarea Legii repausului duminical și în sărbătorile legale.[25] Presiunile internaționale au silit România să adopte legi noi în favoarea muncitorilor, în 1928.[25] Aceste legi vizau ocrotirea muncii minorilor și a femeilor, fixarea duratei zilei de lucru la 8 ore.[25]

Note

  1. ↑ ROR Data
  2. ↑ https://www.ilo.org/global/about-the-ilo/how-the-ilo-works/organigramme/lang--en/index.htm Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ↑ Staff writer (). „International Labour Organization (ILO)”. UIA Global Civil Society Database. uia.org. Brussels, Belgium: Union of International Associations. Yearbook of International Organizations Online. Accesat în .
  4. ↑ „Mission and impact of the ILO”. International Labour Organization. . Arhivat din original la .
  5. ↑ „Departments and offices”. International Labour Organization (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
  6. ↑ „Labour standards”. International Labour Organization (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
  7. ↑ „Introduction to International Labour Standards”. International Labour Organization. Arhivat din original la .
  8. ↑ „The Nobel Peace Prize 1969 - Facts”. Nobelprize.org. Accesat în .
  9. ↑ „Global Commission on the Future of Work”. International Labour Organization (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
  10. ↑ „A human-centred agenda needed for a decent future of work”. International Labour Organization (în engleză). . Accesat în .
  11. ↑ „Governing Body”. International Labour Organization. Accesat în .
  12. ↑ „Governing Body elections (International Labour Conference (ILC))”. www.ilo.org (în engleză). Accesat în .
  13. ↑ Article 7, ILO Constitution
  14. ↑ „ILO Constitution”. International Labour Organization.
  15. ↑ „Gilbert Houngbo will be the first African to lead the ILO”. republicoftogo.com. .
  16. ↑ „Guy Ryder re-elected as ILO Director-General for a second term”. International Labour Organization. .
  17. ↑ Taibi, FADLI; Technology, Archos (). „ILO DG Lauds Morocco's Experience in Implementing Social State Policy”. MapNews (în franceză). Accesat în .
  18. ↑ ILO official site: Former Directors-General
  19. ↑ „International Labour Conference”. International Labour Organization. Accesat în .
  20. ↑ Vittin-Balima, C., Migrant workers: The ILO standards, archived at Bibliothek der Friedrich-Ebert-Stiftung, accessed 15 December 2023
  21. ↑ ILO, Final list of delegations, International Labour Conference, 110th Session, 2022, accessed 15 December 2023
  22. ↑ „109th International Labour Conference to be held virtually, opening in May”. .
  23. ↑ ILO, 110th International Labour Conference, accessed 25 September 2022
  24. ↑ ILO, 111th Session of the International Labour Conference, 5–16 June 2023, accessed 15 December 2023
  25. 1 2 3 4 România, o realitate semicolonială Arhivat în , la Wayback Machine., 29 martie 2010, Adrian Majuru, Cotidianul, accesat la 12 mai 2012

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.